Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a fost reţinut

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost reţinut, marţi, în dosarul penal deschis în urma incendiului devastator soldat cu opt morţi.
AGERPRES - mar, 02 ian. 2024, 17:19
Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a fost reţinut

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, anchetatorii au dispus, marţi, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană juridică şi faţă de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că printre cele trei persoane cercetate sub acest aspect se află şi Cornel Dinicu.

„Azi, 02.01.2024, faţă de cele trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar şi doi administratori în fapt) s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore”, se menţionează în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Între cei reţinuţi se află şi Cornel Dinicu.

Printre cele şase persoane aduse la audieri, marţi, în dosarul incendiului de la pensiunea din localitatea Tohani s-a numărat şi Cornel Dinicu, cel care este cunoscut drept patron al Fermei Dacilor, dar şi administratorii complexului, au declarat, anterior, pentru AGERPRES, surse judiciare.

De asemenea, la audieri au fost duşi actualul şi fostul primar de la Gura Vadului, dar şi o funcţionară de la Urbanism.

Anchetatorii au informat, marţi, că au extins urmărirea penală in rem cu privire la fapte de fals şi abuz în serviciu.

„La data de 31 decembrie 2023, în dosarul privind incendiul care a avut loc la data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic ‘Ferma Dacilor’ din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea a trei infracţiuni de fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod penal), trei infracţiuni de uz de fals (art. 323 teza I Cod penal), trei infracţiuni de fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod penal) şi trei infracţiuni de abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 Cod penal), toate vizând aspecte privind situaţia juridică a imobilului în care a avut loc incendiul”, se menţionează într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Totodată, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la adresele unde locuiesc efectiv sau îşi au domiciliul şapte persoane fizice, în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare a datelor informatice care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale, arată sursa citată.

„În vederea continuării cercetărilor, au fost emise şi puse în executare un număr de 6 mandate de aducere, privind persoane ce au calitatea de administratori statutari sau în fapt ai societăţii comerciale, ori care îndeplinesc sau au îndeplinit funcţii publice în cadrul autorităţii publice cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului”, au transmis anchetatorii.

Şapte trupuri carbonizate au fost găsite în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN.

Totodată, se aştepta ca expertiza genetică să confirme dacă fragmentele osoase găsite joi seară aparţin ultimei victime date dispărute.

Anterior, anchetatorii au anunţat că în cauză sunt efectuate cercetări in rem (pe faptă – n.r.) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi, respectiv, ucidere din culpă.

Te-ar mai putea interesa și
Dincolo de Firewall: De ce serviciul externalizat de guvernanță cibernetică este o variantă de luat în seamă în actualul context digital?
Dincolo de Firewall: De ce serviciul externalizat de guvernanță cibernetică este o variantă de luat în seamă în actualul ...
Ce protocoale de guvernanță și supraveghere preventivă a implementat conducerea înainte de producerea unui atac cibernetic? Este prima întrebare la care va trebui să răspundă un CEO și......
Selly intră în ANAT cu Valiza.ro și va coordona noul grup de lucru pentru turismul de experiență și festivaluri
Selly intră în ANAT cu Valiza.ro și va coordona noul grup de lucru pentru turismul de experiență și festivaluri
Agenția de turism înființată în urmă cu un an de cunoscutul Andrei Șelaru, alias Selly, a devenit membru al Asociației ...
Conducerea executivă a TAROM a fost revocată – surse Digi24
Conducerea executivă a TAROM a fost revocată – surse Digi24
Conducerea executivă a TAROM a fost revocată, potrivit surselor Digi24. Decizia a fost luată, printre altele, din cauza ...
Anunţ de la Primăria Capitalei după ce a trimis STB în insolvenţă. Ce urmează
Anunţ de la Primăria Capitalei după ce a trimis STB în insolvenţă. Ce urmează
Procedura insolvenţei STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze şi ...