Coronavirus: Austria intră în carantină parţială

Austria intră în carantină parţială cel puţin patru săptămâni începând de marţi, în încercarea de a evita supraîncărcarea sistemului de sănătate în timpul unui al doilea val de infecţii cu coronavirus, relatează DPA citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 03 nov. 2020, 07:33
Coronavirus: Austria intră în carantină parţială

Măsurile intră în vigoare în timp ce capitala Viena a fost blocată în mare parte, cu cel puţin un suspect încă în libertate după un atac terorist comis luni.

Spre deosebire de primul „lockdown” naţional impus la începutul acestui an, magazinele şi majoritatea şcolilor urmează să rămână deschise. Cu toate acestea, la Viena elevilor li se permite să rămână marţi acasă din cauza situaţiei de securitate din oraş.

La nivel naţional, restaurantele, barurile şi aproape toate instituţiile culturale şi de agrement urmează să se închidă. Oamenii nu ar trebui să-şi părăsească locuinţele între 20:00 şi 6:00 (19:00 şi 5:00 GMT), cu excepţia cazului în care au un motiv valid.

Măsurile au fost impuse pentru a evita ca sectorul sanitar să atingă capacitatea maximă, lucru preconizat să aibă loc potrivit previziunilor la mijlocul lunii noiembrie. Numărul paturilor la terapie intensivă ocupate de pacienţii cu COVID-19 a crescut cu 78% în decurs de o săptămână.

Austria a înregistrat în medie 336 de noi infecţii la 100.000 de locuitori în ultima săptămână, deşi în unele regiuni precum Tirolul numărul a fost chiar mai mare.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...