Coronavirus: Boris Johnson reticent în privinţa reintroducerii carantinei

Premierul britanic, Boris Johnson, a avertizat că va recurge în ultimă instanţă la decizia reintroducerii carantinei împotriva COVID-19 şi a comparat o astfel de soluţie cu o măsură de "descurajare nucleară", potrivit unui interviu apărut duminică în Daily Telegraph, citat de AFP, scrie Agerpres.
Economica.net - D, 19 iul. 2020, 05:29
Coronavirus: Boris Johnson reticent în privinţa reintroducerii carantinei

Boris Johnson, care speră într-o revenire la normal „în jurul Crăciunului”, în pofida temerilor puternice privind valul al doilea al noului coronavirus, a apreciat că modul în care guvernul gestionează criza sanitară, care face obiectul a numeroase critici, s-a ameliorat, scrie Agerpres.

Regatul Unit este una din ţările cele mai lovite de pandemie şi înregistrează peste 45.000 de morţi, cel mai important număr de decese din Europa.

Economia a fost afectată în mod special şi prim-ministrul, care a început să ridice treptat măsurile de izolare, speră să evite situaţia de a lua din nou o asemenea decizie la nivel naţional.

„Nu pot abandona acest instrument aşa cum nu pot abandona descurajarea nucleară”, a declarat el pentru Daily Telegraph într-un interviu care marchează un an de la instalarea sa în Downing Street.

„Însă ca şi în cazul descurajării nucleare, cu siguranţă nu vreau să îl folosesc. Şi cred că nu ne vom afla din nou într-o astfel de situaţie”, a afirmat el.

Boris Johnson a dezvăluit vineri următoarele etape ale planului său de a ridica treptat măsurile de restricţie introduse la 23 martie pemtru a lupta împotriva răspândirii noului coronavirus.

Sălile de spectacole, cazinourile, patinoarele, centrele de înfrumuseţare şi sălile de bowling se vor redeschide la 1 august. Începând din septembrie se vor redeschide şcolile, liceele şi after-school-urile. De la toamnă se vor putea organiza căsătorii cu participarea a maximum 30 de persoane, precum şi conferinţe şi evenimente pe stadioane.

În plus, prim-ministrul i-a încurajat pe britanici să revină la lucru începând cu 1 august, idee ce vine în contradicţie cu o declaraţie dată joi de consilierul său ştiinţific Patrick Vallance, care a estimat că telemunca este în continuare ”cea mai bună soluţie” şi că nu există niciun motiv pentru a schimba recomandările în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Samsung anunţă comunicaţii prin satelit pe telefoanele din seria Galaxy şi o colaborare cu Vodafone pentru teste
Samsung anunţă comunicaţii prin satelit pe telefoanele din seria Galaxy şi o colaborare cu Vodafone pentru teste
Samsung Electronics a anunțat luni extinderea continuă a capacităților de comunicații prin satelit pentru anumite smartphone-uri Galaxy, inclusiv seria Galaxy S26, prin parteneriate continue cu......
Microsoft România are un nou Country Manager
Microsoft România are un nou Country Manager
Gabriela Popescu a preluat funcția de Country Manager pentru Microsoft România, Moldova și CSI începând cu 1 martie. ...
Ce spune ministrul Energiei despre zvonurile potrivit cărora motorina şi benzina vor ajunge la 10 lei pe litru
Ce spune ministrul Energiei despre zvonurile potrivit cărora motorina şi benzina vor ajunge la 10 lei pe litru
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că speculaţiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste ...
Ucraina a atacat cu drone terminalul petrolier rusesc din portul Novorossiisk de la Marea Neagră
Ucraina a atacat cu drone terminalul petrolier rusesc din portul Novorossiisk de la Marea Neagră
Drone ucrainene au lovit unul din terminalele petroliere din orașul-port rusesc de la Marea Neagră, Novorossiisk, provocând ...