Coronavirus: Nou record de contagieri în Ungaria, care prelungeşte închiderea frontierelor

Guvernul ungar a prelungit vineri pentru încă o lună închiderea frontierelor pentru cetăţenii străini, în încercarea de a frâna pandemia de coronavirus, în condiţiile în care numărul zilnic al contagierilor a înregistrat un nou record, cu 3.286 de cazuri şi 65 de morţi în ultimele 24 de ore, relatează EFE citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 30 oct. 2020, 13:06
Coronavirus: Nou record de contagieri în Ungaria, care prelungeşte închiderea frontierelor

Numărul total al contagierilor a urcat la 71.400 iar cel al deceselor de COVID-19 la 1.699, au informat vineri autorităţile sanitare de la Budapesta.

Numărul cazurilor active este de 51.761 de persoane, dintre care 3.753 sunt spitalizate, iar 267 se află la terapie intensivă, conectate la ventilatoare.

Decretul de închidere a frontierelor a fost publicat joi seară în Monitorul Oficial şi semnat de premierul ultranaţionalist Viktor Orban.

Ungaria, cu o populaţie de 9,7 milioane de locuitori, a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a decretat închiderea frontierelor sale de la 1 septembrie, justificând această decizie printr-o escaladare a numărului de cazuri pe întregul continent.

Premierul Orban a explicat vineri, în obişnuitul său interviu acordat postului public Kossuth, că speră ca primele vaccinuri anti COVID-19 să poată ajunge în ţară încă din decembrie şi că vaccinarea va începe cu persoanele de risc, bolnavii cronici şi vârstnicii.

Potrivit lui, vaccinarea în masă ar putea avea loc în primele luni ale anului 2021 şi ulterior, în aprilie, „vom putea declara victorie asupra pandemiei”, a spus Orban.

Începând de luni vor fi aplicate măsuri mai severe în utilizarea măştilor, care până acum erau obligatorii în mijloacele de transport, în instituţii, precum şi în baruri şi restaurante atunci când clienţii nu consumă.

„De luni va începe o nouă lume”, a spus Orban care a promis luarea unor măsuri severe, dacă nu sunt respectate regulile, precum închiderea centrelor comerciale şi a restaurantelor, printre altele.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ordin provizoriu pentru sistarea activităţilor petroliere autorizate de......
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...