Coronavirus: Roma va redeschide Colosseumul din 1 iunie după două luni de la închidere

Celebrul Colosseum din Roma, cel mai vizitat monument turistic din Italia, se va redeschide pe 1 iunie, după mai bine de două luni de închidere din cauza pandemiei de COVID-19, şi va fi iluminat pentru această ocazie în culorile drapelului Italiei, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 27 mai 2020, 06:26
Coronavirus: Roma va redeschide Colosseumul din 1 iunie după două luni de la închidere

Atracţie turistică majoră, cu peste 7 milioane de vizitatori pe an, impunătorul Amfiteatru Flavian, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, „va fi redeschis în sfârşit publicului, sub semnul accesibilităţii, al ospitalităţii şi, mai ales, al securităţii”, potrivit unui comunicat emis de situl arheologic.

„Ultimele luni au fost foarte dificile, cu o tăcere suprarealistă, greu de acceptat”, se arată în comunicat.

Monument emblematic al Romei antice, situat în inima Oraşului Etern, Colosseumul se va redeschide luni oferind „o protecţie sanitară adecvată pentru personal şi vizitatori (măşti şi scanare a temperaturii corporale), trasee sigure, rezervări obligatorii şi orare modificate pentru a evita aglomerarea la orele de vârf”.

„Pentru a sărbători acest moment important (…) şi în solidaritate cu toţi cei care şi-au pierdut părinţii şi prietenii în timpul pandemiei, Colosseumul va fi iluminat în seara precedentă (duminică) în culorile drapelului italian”, se adaugă în comunicatul de presă.

Pe măsură ce sunt ridicate restricţiile, Italia îşi redeschide treptat publicului patrimoniul şi monumentele celebre, în speranţa de a reînvia cât mai rapid sectorul turistic, afectat de pandemia de COVID-19 care a provocat peste 32.000 de decese în peninsulă. Guvernul va redeschide graniţele ţării începând cu data de 3 iunie.

Aproape toate monumentele şi clădirile celebre din Italia s-au redeschis deja publicului: situl arheologic Pompeii, marţi şi Bazilica Sf. Petru din Roma, Galeria Borghese, Muzeele Capitoline, catedralele din Florenţa şi Milano, săptămâna trecută.

Muzeele Vaticanului, o altă importantă destinaţie turistică, au programat redeschiderea la data de 1 iunie. 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...