Coronavirus: Situaţia din ţările vecine României

Dintre ţările vecine României, Ucraina a înregistrat în ultimele 24 de ore cele mai multe cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, 325, dar bilanţul cel mai mare al morţilor de COVID-19 se înregistrează în Ungaria, 109. Cele două ţări au înregistrat şi cele mai multe decese noi, zece, dar morţi au fost raportaţi şi de Bulgaria, şi de Republica Moldova, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 13 apr. 2020, 11:37
Coronavirus: Situaţia din ţările vecine României

În total în Bulgaria s-au înregistrat 676 de îmbolnăviri şi 31 de decese, a declarat şeful grupului guvernamental de criză de la Sofia, general-maiorul Ventsislav Moutafchiiski, conform BTA. Practic, Bulgaria a anunţat luni şapte cazuri noi de COVID-19 şi trei noi decese.

Din totalul cazurilor, 230 sunt pacienţi spitalizaţi, dintre care 36 la terapie intensivă.

În Serbia s-au înregistrat până luni 3.630 de cazuri pozitive de COVID-19 şi 80 de decese. Până pe 12 aprilie, laboratorul naţional al Institutului Torlak a testat 18.312 de persoane care au îndeplinit criteriile, respectiv faptul că locuiau într-o zonă de transmitere intensivă sau existenţa unor simptome de infecţie pe tractul respirator, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Serbia pe site-ul său.

De la ultima raportare din 11 aprilie, ora locală 15:00, 1.913 persoane au fost testate în Serbia, din care 250 au fost depistate pozitiv.

În Ungaria, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut la 1.458, în timp ce 10 pacienţi au murit într-o singură zi, a raportat luni dimineaţă koronavirus.gov.hu, site-ului web al guvernului. Numărul total al deceselor este de 109, în timp ce 120 de pacienţi s-au vindecat.

Cel mai multe infecţii confirmate sunt în Budapesta (703 de cazuri) şi judeţul Pest (214 cazuri). În prezent, 15.333 de persoane se află în carantină oficială la domiciliu. În Ungaria s-au efectuat până acum 34.819 de teste de depistare a infecţiei.

Ucraina a înregistrat 325 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, inclusiv 12 cazuri în rândul copiilor şi 85 de cadre medicale, potrivit ministrului sănătăţii Maksim Stepavon, citat de Ukrinform.

„În total, 3.102 cazuri au fost confirmate, dintre care 201 copii şi 530 de lucrători medicali”, a spus Stepanov luni într-un briefing.

Potrivit ministrului, trei persoane au necesitat ventilaţie mecanică. În acelaşi timp opt persoane s-au recuperat, printre care un copil şi opt lucrători sanitari.

Zece persoane au murit în ultimele 24 de ore, majoritatea cu alte boli.

Ucraina avea luni un bilanţ total de 3.102 de cazuri de COVID-19, dintre care 93 de decese. În total s-au vindecat 97 de pacienţi, potrivit Centrului public de sănătate.

Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, un nou deces de COVID-19, numărul total de morţi fiind de 33.

Persoana care a murit de COVID-19 este un bărbat de 70 de ani, din raionul Glodeni. Duminică au mai murit de coronavirus o femeie de 60 de ani, originară din Ştefan Vodă, care era internată la spitalul raional din Căuşeni, şi un bărbat de 61 de ani, internat în secţia de reanimare a spitalului orăşenesc din Slobozia

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și financiară solidă pentru prima jumătate a anului 2026. Veniturile......
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel au fost introduse rezultate măsurabile și criterii clare
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel ...
Ministerul Finanțelr anunță că Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea sa, Hotărârea privind metodologia de stabilire ...
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata în 2020
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de ...
Toate contractele necesare pentru repornirea în forţă a lucrărilor la termocentrala de la Iernut devin complet operaţionale ...
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor ...