Corpul de control al MEN derulează un control la ASE

Corpul de Control al Ministerului Educaţiei derulează de miercuri un control la ASE în privinţa diplomelor de licenţă, la solicitarea PÎCCJ, au confirmat pentru AGERPRES reprezentanţii instituţiei. 
Economica.net - mie, 06 aug. 2014, 15:20
Corpul de control al MEN derulează un control la ASE

‘MEN desfăşoară de astăzi (n.r. miercuri) controlul la ASE. Este o echipă acolo pentru a controla diferite aspecte la solicitarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie’, au afirmat sursele.

Locuinţa unui prodecan ASE a fost percheziţionată la mijlocul lunii iulie de procurori într-un dosar în care opt persoane sunt acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă, respectiv dare de mită şi cumpărare de influenţă, a informat vineri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat cercetări într-o cauză penală faţă de cadre didactice universitare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iunie – iulie, ar fi solicitat şi primit bani de la studenţi pentru a le facilita promovarea unor examene de an, inclusiv a examenului de licenţă, informează PÎCCJ.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, cu aluzie la SUA
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, ...
China a declarat vineri că viitorul secretar general al Naţiunilor Unite trebuie să fie "ferm angajat multilateralismului" şi "nu aliniat excesiv cu politicile unei singure superputeri", o aluzie......
Purtătoarea de cuvând a NATO, Allison Hart: Lucrăm cu SUA pentru a înțelege detaliile deciziei forțelor armate din Germania
Purtătoarea de cuvând a NATO, Allison Hart: Lucrăm cu SUA pentru a înțelege detaliile deciziei forțelor armate din ...
Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a scris sâmbătă pe platforma X că Alianţa lucrează cu SUA pentru a înţelege ...
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește taxele de import, iar Bruxelles-ul a amenințat cu contramăsuri
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește ...
Industria auto din Germania a pledat pentru o detensionarea urgentă a disputei tarifare dintre SUA şi Uniunea Europeană ...
Washingtonul aprobă vânzarea de armament în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite
Washingtonul aprobă vânzarea de armament în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele ...
Departamentul de Stat al SUA a anunţat vineri aprobarea vânzărilor de armament către mai mulţi aliaţi din Orientul ...