Cosmetice cu plumb şi arseniu descoperite de ANPC la tarabe, în magazine şi on-line

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de aproape un milion de lei agenţilor economici care comercializau produse cosmetice vândute atât direct, cât şi online, care conţineau plumb, arseniu sau crom.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 12:26

ANPC a verificat, în perioada 7-16 noiembrie 2011, respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice, vândute atât direct cât şi on-line, a declarat preşedintele Autorităţii, Constantin Cerbulescu, marţi, într-o conferinţă de presă.

Cu ocazia controlului tematic au fost prelevate 18 eşantioane de produse cosmetice de la şapte operatori economici, din care zece probe analizate au fost neconforme, conţinând plumb, arseniu, sau crom, ca de exemplu pudră compactă „Qianyu”, creion dermatograf „Ruby Rose”, trusă fard „Ruby Rose”, fard de ochi „Butterfly”, fard de obraz „Lemax”, fond de ten „Ruby Rose”, trusă Fard „Ruby Rose”, farduri „Miss Rose”, potrivit ANPC.

ANPC a verificat 881 de operatori economici, din care 857 cu vânzare directă şi 24 cu vânzare on-line. La 657 din aceştia, reprezentând 74,57 la sută, au depistat abateri de la prevederile legale, operatorilor economici aplicându-se 728 de sancţiuni, din care 322 de avertismente şi 406 de amenzi contravenţionale în valoare de 957.600 de lei.

ANPC a dispus 359 de măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru produse cosmetice în valoare de 366.885 lei şi 56 de măsuri de oprire definitivă, pentru produse cosmetice expirate sau conţinând metale grele (care nu sunt admise de Directiva de produse cosmetice), în valoare de 8.350 lei, la vânzarea directă şi 20 de măsuri de oprire temporară şi remediere a site-urilor (corectare sau completare a informaţiilor conţinute de site-urile de publicitate la care s-au depistat abateri), la vânzarea online.

La vânzarea directă au fost verificaţi 857 de operatori economici (din care 8 producători, 23 de importatori, 63 distribuitori şi 757 de vânzători). Valoarea totală a produselor cosmetice controlate a fost de 6.096.375 de lei.

La 637 de operatori economici (din care un producător, 17 importatori, 34 de distribuitori şi 585 de vânzători) din cei 857 controlaţi, reprezentând 74,32 la sută, s-au depistat abateri de la prevederile legale.

Valoarea totală a produselor cosmetice cu abateri a fost de 985.259 de lei.

Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 709 sancţiuni, din care 309 avertismente şi 400 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 943.600 de lei.

ANPC a dispus 359 de măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru produse cosmetice în valoare de 366.885 de lei şi 56 de măsuri de oprire definitivă, pentru produse cosmetice în valoare de 8.350 de lei.

La vânzarea directă, consumatorii nu erau informaţi corect privind numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piaţă stabilite în UE sau abrevierera, ţara de origine, conţinutul nominal, data de minimă durabilitate, lista ingredientelor.

ANPC a verificat, de asemenea, 24 de site-uri de prezentare şi publicitate, la 20 dintre ele, reprezentând 83,33 la sută, au depistat abateri de la prevederile legale.

Pentru abaterile constatate, operatorilor economici au primit 19 sancţiuni, din care 13 avertismente şi şase amenzi contravenţionale, în valoare de 14.000 de lei. ANPC a dispus 20 de măsuri de oprire temporară pentru remedierea site-urilor (corectare sau completare a informaţiilor conţinute de site-urile de publicitate la care s-au depistat abateri).

Cerbulescu îi sfătuieşte pe consumatori să achizitioneze cosmetice numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează factură, bon fiscal, chitanţă fiscală, de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie. „În plus, produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie cum ar fi tarabele sau persoane fizice cu sacoşa”, spune
şeful ANPC.

De asemenea, consumatorii trebuie să fie atenţi la preţuri, deoarece preţurile mici propuse sunt „dubioase”, ele provin cu siguranţă din filiere paralele.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...