Costul mediu al daunelor auto, mai mare în decembrie;numărul accidentelor auto, la cote maxime în lunile călduroase(analiză)

Numărul de accidente rutiere atinge cote maxime în lunile mai calde ale anului, însă cel mai mare cost mediu al daunelor a fost înregistrat în decembrie, respectiv de 3.204 de euro, arată o analiză realizată de o platformă specializată în verificarea istoricului autovehiculelor.
AGERPRES - D, 26 apr. 2026, 13:58
Costul mediu al daunelor auto, mai mare în decembrie;numărul accidentelor auto, la cote maxime în lunile călduroase(analiză)

Conform datelor centralizate de carVertical, în anumite luni ale anului se petrec constant mai multe accidente decât în altele, iar mulţi şoferi presupun că prezenţa unor condiţiile grele de condus, precum cele din timpul iernii, cresc semnificativ ratele accidentelor, însă statisticile sugerează contrariul.

„Pe măsură ce serviciile de verificare a istoricului vehiculelor au devenit din ce în ce mai populare, mulţi şoferi şi-au făcut un obicei din a inspecta istoricul maşinilor rulate înainte de a le cumpăra. Motivul este simplu – evitarea cumpărării unui vehicul care a fost prost întreţinut sau care a fost avariat în trecut şi care, în prezent, ar putea fi nesigur de condus şi predispus la defecţiuni. Cu toate acestea, nu toate daunele sunt motive de alarmă. Dacă vorbim despre o bară de protecţie care a fost zgâriată sau despre mici lovituri, acestea nu vor afecta niciodată siguranţa unei maşini. Experţii recomandă să acordaţi atenţie estimărilor de cost ale reparaţiilor, acestea putând indica dacă vehiculul a fost implicat într-o coliziune gravă. Dacă există condiţii dificile de condus, nu înseamnă întotdeauna că se vor produce mai multe accidente”, se menţionează în cercetare.

Potrivit sursei citate, majoritatea coliziunilor petrecute iarna tind să fie minore ca gravitate, cauzate de depăşirea vitezei, distanţele scurte dintre maşini în timpul rulării sau vizibilitatea redusă.

În România, cele mai mari rate de înregistrări de daune au fost observate în lunile iulie (9%), martie (8,9%) şi mai (8,9%), în timp ce la polul opus se află lunile decembrie (6,9%), aprilie (7,5%) şi noiembrie (7,6%).

„Deşi numărul de accidente rutiere atinge cote maxime în lunile mai calde, cel mai mare cost mediu al daunelor a fost înregistrat în decembrie (3.204 de euro). Luna mai a înregistrat cea mai mică medie, cu aproximativ 12% mai scăzută decât cea a lunii decembrie. Posibilele motive pentru care în decembrie se înregistrează un cost mediu mai ridicat sunt creşterea numărului de călătorii pe distanţe lungi din timpul sărbătorilor de iarnă, vizibilitatea mai redusă şi drumurile alunecoase, toate acestea crescând şansele producerii unor coliziuni mai grave. Condiţiile de condus se îmbunătăţesc în lunile de primăvară şi traficul pe distanţe lungi se reduce, ceea ce duce la mai puţine incidente grave şi la costuri de reparaţii mai mici”, sunt de părere realizatorii analizei.

În acelaşi context, experţii recomandă verificarea istoricului oricărei maşini second-hand înainte de a o achiziţiona, întrucât daunele structurale ascunse pot submina protecţia pe care o poate oferi o maşină în caz de accident, lucru care poate duce la consecinţe grave. Astfel, dacă raportul de istoric arată prezenţa în trecut a unor daune în valoare de mii de euro, sfatul specialiştilor este să se renunţe la achiziţionarea respectivei maşini.

Studiul întocmit de platforma specializată a analizat rapoartele care prezintă istoricul vehiculelor achiziţionate de utilizatorii companiei între anii 2018 şi 2024. Înregistrările de daune din rapoarte au fost sortate în funcţie de lunile anului, convertite în procente, după care a fost întocmit un clasament.

carVertical operează în 30 de ţări şi extrage date din peste 900 de baze de date internaţionale, cum ar fi cele care aparţin organelor de aplicare a legii, registrelor naţionale/statale, instituţiilor financiare şi platformelor online cu anunţuri auto

Te-ar mai putea interesa și
CNIR a scos la licitaţie contractul de supervizare pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamţ,estimat la 87,7 milioane lei
CNIR a scos la licitaţie contractul de supervizare pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamţ,estimat la 87,7 milioane lei
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a lansat o licitaţie pentru achiziţia serviciilor de supervizare a contractului "Drum Expres Bacău - Piatra Neamţ", valoarea estimată fiind......
Programul „Noua Casă” va continua şi în acest an, cu un plafon de garantare în valoare de 500 milioane lei (proiect)
Programul „Noua Casă” va continua şi în acest an, cu un plafon de garantare în valoare de 500 milioane lei ...
Programul "Noua Casă" va continua şi în acest an, cu un plafon de garantare în valoare de 500 milioane lei, în condiţiile ...
Petrişor Peiu: „Guvernul creşte taxele, dar nu reduce cheltuielile. Deficitul real ajunge la 7,9% din PIB”
Petrişor Peiu: „Guvernul creşte taxele, dar nu reduce cheltuielile. Deficitul real ajunge la 7,9% din PIB”
Petrişor Peiu, liderul senatorilor AUR, demască modul în care guvernul Bolojan a crescut taxele fără să reducă risipa ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: UMB așterne asfalt la viaductul peste Lacul Cernica
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: UMB așterne asfalt la viaductul peste Lacul Cernica
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, ...