COTAR cere Guvernului României eliminarea pirateriei din transporturi prin ordonanţă de urgenţă

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Guvernului să elimine pirateria din sectorul transporturilor, prin ordonanţă de urgenţă.
Economica.net - mar, 04 apr. 2017, 08:23
COTAR cere Guvernului României eliminarea pirateriei din transporturi prin ordonanţă de urgenţă

‘Cerem Guvernului României modificarea unor legi care fac posibilă pirateria. Activitatea de transporturi rutiere a fost afectată după ce s-a modificat legislaţia, în anii anteriori, astfel încât să poată fi stopată activitatea autorităţilor împotriva celor care practică pirateria. Executivul poate readuce normalitatea în Transporturi, printr-o Ordonanţă de Urgenţă’, se arată într-un comunicat al transportatorilor.

De asemenea, COTAR susţine că printr-o intervenţie a Guvernului se vor putea stopa ‘abuzurile unor grupuri de interese din Parlamentul României, care au modificat legi pentru a permite ca activitatea de transport să fie piratată, pentru a le permite unora să aibă activităţi neautorizate, în paralel cu activităţile reglementate şi autorizate’.

‘Primăria Capitalei nu ne-a aprobat protestul pe care îl programasem pentru perioada 29, 30, 31 martie 2017, pentru a cere modificarea Legii 38/2003. Proiectul de OUG pe care îl solicităm Guvernului a fost acceptat şi promovat de Ministerul Transporturilor, a plecat spre avizare la Ministerul Afacerilor Interne, care va da aviz favorabil, ţinând cont de faptul că şi MAI solicită aceleaşi modificări. Mai rămâne să aşteptăm avizul de la Ministerul Dezvoltării şi sperăm să înţeleagă toată lumea necesitatea acestei Ordonanţe de Urgenţă. Putem să consideram că cei care se opun reglementării prin OUG a activităţilor neautorizate fac jocul celor care desfăşoară aceste activităţi ilegale, deci contribuie la fraudarea statului român, prin neimpozitarea şi neautorizarea acestor piraţi’, a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

Totodată, COTAR mai susţine că pirateria în transportul de persoane a devenit o activitate tolerată şi nesancţionată de autorităţile române.

‘Pirateria în transportul de persoane a devenit o activitate tolerată şi nesancţionată de autorităţile române. Lipsa de implicare a autorităţilor române a permis, în decursul ultimilor ani, dezvoltarea unui fenomen al transportului regulat de persoane fără licenţă, în mod ilegal, dar nesancţionat cu orare afişate şi staţii de preluare a clienţilor, în mod clar stabilite. Astfel de firme care desfăşoară activităţi ilegale au ajuns să-şi promoveze serviciile şi prin reclame şi spoturi publicitare: ‘Peste 40.000 de clienţi şi mai mult de 2.000.000 km anual parcurşi în siguranţă ne recomandă ca cea mai bună şi sigură companie de transport’. Lipsesc din această prezentare două cuvinte cheie, care ar trebui să preocupe serios autorităţile române: ilegal şi evazionist’, se mai arată în comunicat.

COTAR mai susţine că UBER încalcă dreptul la concurenţă loială şi conduc la dispariţia activităţii de taxi în condiţii legale.

‘Activităţile ilegale, neautorizate, nelicenţiate de transport persoane în regim taxi, prin folosirea unor platforme informatice de tipul UBER încalcă dreptul la concurenţă loială şi conduc la dispariţia activităţii de taxi în condiţii legale. Deşi firmele care practică pirateria încearcă să creioneze altă situaţie juridică, susţinând că activitatea lor doar facilitează relaţia de ride-sharing dintre şofer şi persoanele interesate de aceste servicii, aceste firme desfăşoară în fapt activitatea de dispecerizare şi transport persoane în regim de taxi, aspect care rezultă atât din funcţiile aplicaţiei UBER, cât şi din calitatea în care acţionează şoferii, modul de lucru al acestora şi din relaţia acestora cu partenerii UBER (societăţi comerciale şi şoferi)’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Brăila, Bihor și Buzău conduc topul celor mai vulnerabile județe după rata insolvențelor
Brăila, Bihor și Buzău conduc topul celor mai vulnerabile județe după rata insolvențelor
Brăila, Bihor și Buzău sunt județele cu cea mai mare rată de incidență a insolvențelor în primele patru luni din 2026, toate cu peste 2,2 dosare la mia de firme active, potrivit calculelor......
Finanțare de 19 milioane de dolari pentru un startup co-fondat de un român în Germania care transformă fabricile prin tehnologie
Finanțare de 19 milioane de dolari pentru un startup co-fondat de un român în Germania care transformă fabricile prin ...
Startup-ul de inteligență artificială pentru producție Almetra (fostă Deltia), co-fondată de Silviu Homoceanu la Berlin, ...
Moldova – Transnistria. Chişinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul „1+1” (vicepremier)
Moldova – Transnistria. Chişinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul „1+1” ...
Autorităţile de la Chişinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul "1+1", la sfârşitul lunii ...
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide sâmbătă pentru 30 de minute, pentru Parada Dunării
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide sâmbătă pentru 30 de minute, pentru Parada Dunării
Compania Națională de Administrare a Infrarastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că sâmbătă, 27 iunie 2026, în intervalul ...