Cotaţiile monedei euro au coborât uşor sub 4,48 lei la începutul sesiunii

Cotaţiile mondei naţionale au coborât sub 4,48 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de vineri, într-o piaţă liniştită, cu volume reduse de transfer, potrivit dealerilor.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 09:23
Cotaţiile monedei euro au coborât uşor sub 4,48 lei la începutul sesiunii

În debut, euro a fost cotat la 4,4845 – 4,4875 lei, în creştere faţă de nivelul de joi seară, când operaţiunile se realizau la 4,4825 – 4,4850.

Primele transferuri au coborât treptat cursul, iar în jurul orei 10:30 schimburile se perfectau la 4,4765 – 4,4785 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi un curs de referinţă cu 0,57 bani mai mare, de 4,4806 lei/euro, reprezentând maximul din 12 septembrie. La data menţionată, cursul a fost de 4,4847 lei/euro.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4749 lei/euro.

Rata de referinţă leu/dolar a urcat de asemenea, cu 2,06 bani, la 3,2755 unităţi.

În acelaşi timp, cursul leu/franc elveţian a coborât de la 3,6609 lei/franc la 3,6591 lei/franc. Rata de schimb stabilită pentru miercuri s-a situat la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni şi jumătate.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au rămas reduse, de 1-1,5% pe an.

Dobânzile sunt în continuare mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric. Totodată, dobânzile practicate de băncile comerciale sunt foarte aproape de dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în......
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...