Cotidianul britanic The Guardian adoptă formatul tabloid la începutul anului 2018

Cotidianul britanic The Guardian va adopta formatul tabloid la începutul anului 2018 în cadrul unui program mai vast de transformare, a anunţat compania care deţine această publicaţie, Guardian Media Group, relatează AFP.
Economica.net - mie, 14 iun. 2017, 11:56
Cotidianul britanic The Guardian adoptă formatul tabloid la începutul anului 2018

Săptămânalul The Observer, suplimentul său de duminică, va fi vizat, de asemenea, de această schimbare ce a fost anunţată marţi seară.

Cele două titluri vor renunţa la formatul berliner în culori, adoptat în 2005. În epocă, The Guardian şi The Observer renunţaseră la formatul mare (broadsheet) în urma unei investiţii de 80 de milioane de lire sterline (90 milioane de euro).

Dintre marile ziare britanice, doar Financial Times şi Daily Telegraph sunt tipărite încă în format mare, toate celelalte publicaţii trecând deja la formatul tabloid (mai compact), inclusiv The Times.

Acest anunţ făcut de Guardian Media Group (GMG) se înscrie într-un plan de transformare pe trei ani, lansat în 2016 de proprietarul grupului, care prevede de altfel şi o restructurare a diviziei de publicitate şi reduceri ale costurilor care vor consta în suprimarea unui număr de 250 de locuri de muncă, dintre care 100 vor viza locuri de muncă din redacţia cotidianului.

GMG nu are o ‘sănătate’ financiară prea bună, după ce a înregistrat pierderi de 69 de milioane de lire sterline (78 milioane euro) în exerciţiul financiar care s-a încheiat în iunie 2016.

Această schimbare a formatului ‘este o etapă importantă în cadrul planului nostru de transformare în trei ani’, a declarat David Pemsel, directorul general al GMG.

‘Un număr de persoane mai mare ca niciodată citesc şi sprijină jurnalismul nostru, dar industria printului continuă să evolueze, iar noi trebuie să evoluăm odată cu ea’, a adăugat David Pemsel.

Katherine Viner, redactor-şef la The Guardian, cotidian lansat în 1821, a apărat decizia de adoptare a noului format, considerând că ‘scăderea difuzării înseamnă că tipărirea ziarului în format berliner devine tot mai scumpă’.

‘Trecerea la formatul tabloid ne va permite să fim mai flexibili, pentru a răspunde schimbării cererii de pe piaţă pentru versiunea tipărită’, a adăugat ea, pe site-ul cotidianului. Această schimbare ar trebui să genereze economii de câteva milioane de lire sterline în fiecare an, iar aceste sume ar putea fi reinvestite în redacţia ziarului.

Tipărirea noului format al cotidianului The Guardian va fi încredinţată grupului de presă Trinity Mirror, care deţine tabloidul Daily Mirror. GMG va închide din acest motiv cele două tipografii ale sale, aflate în Trafford, în apropiere de Manchester, şi în cartierul Stratford din Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni înainte de scumpirea locuințelor
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni ...
Un atac cibernetic masiv a paralizat sistemele ANCPI chiar în pragul eliminării TVA de 9% de la 1 august. Blocarea platformei e-Terra a stârnit disperare în rândul cumpărătorilor, care se tem......
EXCLUSIV Un consorțiu de giganți arabi aliați cu o firmă americană au scris Guvernului României că sunt în curs să preia activele Lukoil. Interes deosebit pentru perimetrul de gaze Trident din Marea Neagră, ce solicitări au investitorii
EXCLUSIV Un consorțiu de giganți arabi aliați cu o firmă americană au scris Guvernului României că sunt în curs să ...
Patru companii mari și foarte mari la nivel global s-au aliat ca să cumpere activele internaționale ale Lukoil, inculsiv ...
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Mercedes-Benz a încheiat o investiție masivă de 1 miliard de euro destinată extinderii și eficientizării fabricii sale ...
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ...