Crâmpoșie și Băbeasca Neagră, soiurile cu care o familie din Călărași vrea să reînvie tradiția vinurilor

Afacerea cu vin românesc a început pentru familia Neagu ca o aventură în care atât tatăl Cezar, cât și cele două fiice, Anamaria și Magda, au decis să se implice pentru a transforma o veche platanție de viță de vie într-un business modern, bazat pe livrarea directă către clientul fidel, scrie Agrointel.ro
Economica.net - D, 19 oct. 2014, 06:49
Crâmpoșie și Băbeasca Neagră, soiurile cu care o familie din Călărași vrea să reînvie tradiția vinurilor

La Coconi, localitate ce și-a primit numele de la copiii de domni care primeau aici proprietăți întinse, există o veche tradiție a vinului, peste care, însă, se pusese praful atunci când Cezar Neagu a reușit să salveze o parte din ceea ce era odată mândria zonei: podgoriile cu soiuri românești . ”Înainte de a începe această afacere, ne-am documentat mult. Eu fiind din Călărași, știam renumele vinului făcut aici, însă la fel știam și ce prăpăd se abătuse asupra podgoriei de la Coconi: furată bucată cu bucată și valoroșii butași ajunși lemne de foc pentru oamenii săraci din zonă. A fost un risc pe care ni l-am asumat, să preluăm ceva în paragină și să reconstruim încet-încet gloria vinurilor de altădată”, ne-a declarat Cezar Neagu, cel care a preluat cele 56 de hectare de viță de vie în anul 2011.

Soi de pe vremea dacilor

Despre Băbeasca Neagră, vița de vie care a supraviețuit filoxerei, se spune că se cultivă pe meleagurile noastre de mii de ani, iar vinurile bune ale dacilor erau făcute cu struguri din acest soi. La Coconi, astăzi se mai păstrează 8 hectare cu această viță 100% românească. La fel, Crâmpoșia, care a fost salvată pe 21 de hectare, este recunoscută ca un soi românesc apreciat, cu șanse mari să se impună între marile vinuri ale lumii. Poate de aceea, familia Cezar a decis ca, în ciuda vârstei înaintate a viei, să nu înlocuiască butașii bătrâni cu soiurile noi, străine și la modă. În schimb, cu resurse limitate, încearcă, de la an la an, să readucă la viață câte o porțiune de vie. ”Majoritatea butașilor sunt plantați în jurul anilor 1980. Aici a fost o adevărată industrie a vinului și noi încercăm să păstrăm, pe cât putem, specificul zonei. Din păcate, noi preluând podgoria abia acum trei ani, nu am mai reușit să prindem fonduri pentru reconversia viței de vie și ne-am chinuit cu fonduri proprii, să cumpărăm prima dată utilaje cu care să ne facem treaba. Avem însă în vedere și întinerirea viței de vie”, a declarat Cezar Neagu.

Citeşte mai mult despre pariul familiei din Călăraşi

 

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...