Credit Agricole ratează pentru a doua oară vânzarea subsidiarei din România. Alpha şi Vista Bank, oferte sub preţul cerut de francezi – surse

Din cele patru instituţii care au notificat BNR în noiembrie anul trecut că vor să cumpere Credit Agricole România, doar Alpha şi Vista Bank au rămas în cursa finală. Ofertele lor nu par a se întâlni cu cererea acţionarilor francezi ceea ce ar putea să conducă în final la ratarea pentru a doua oară a tranzacţiei care vizează banca din România, spun surse din mediul bancar.
Gabriela Ţinteanu - J, 27 feb. 2020, 20:06
Credit Agricole ratează pentru a doua oară vânzarea subsidiarei din România. Alpha şi Vista Bank, oferte sub preţul cerut de francezi - surse

„Există o bancă la care s-au cam închis negocierile privind vânzarea, dar vânzătorii nu sunt prea mulțumiți de oferta făcută de cei doi investitori selectați. Nu cred că tranzacția se va închide. Personal am dubii că prețul oferit va fi acceptat. Vânzătorii sperau la 1,3-1,4 din equity, dar oferta e ceva mai jos”, a spus directorul direcţiei de supraveghere bancară din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, la un seminar organizat de Finmedia.

Surse din piaţa bancară spun că instituţia dee credit la care s-a referit Nicolae Cinteză este Credit Agricole România, aflată în proces de vânzare din toamna anului trecut, pentru a doua oară în ultimii trei ani. Potrivit surselor ECONOMICA.NET, competitorii care au făcut ofertele finale pentru preluarea băncii sunt Alpha Bank şi Vista Bank. Acţionarii francezi ai Credit Agricole se aşteaptă să încaseze ceva în jur de 64 de milioane de euro pe subsidiara din România, dar cumpărătorii nu sunt dispuşi să ofere această sumă.

Posibilitatea ca vreun investitor să ofere pentru o bancă de talie mică ceva mult mai mult decât licenţa bancară pare foarte scăzut în acest moment. În general, băncile europene valorează mai puţin acum în cazul unei tranzacţii şi chiar în zona de capital market pe burse, şi în Europa nu doar în România. Scăderea valorică a băncilor europene se datorează în mare parte dobânzilor negative şi apariţiei fintech-urilor care muşcă destul de mult din profiturile bancare. 

Două bănci şi două fonduri de investiţii au notificat BNR în noiembrie 2019 că vor să cumpere sucursala din România a băncii franceze Credit Agricole, potrivit unor surse din mediul bancar. Este vorba despre două bănci greceşti, Alpha Bank şi Vista Bank, şi două fonduri de investiţii: JC Flowers, care deţine First Bank în România, şi Management Financial Group (MFG) din Bulgaria, un fond de investiţii din zona IFN-urilor, cu sucursale în regiunea Europei Centrale şi de Est. Sucursalele din  Serbia şi România sunt singurele în care modelul de business al uneia dintre cele mai mari bănci europene nu a prins sau poate achiziţiile iniţiale au fost de o prea mică anvergură. În Polonia şi Ucraina, Credit Agricole se află în primele două bănci din sistemele bancare respective. Poate că vânzarea celor două bănci la pachet ar oferi un preţ mai bun, iar Alpha Bank este instituţia de credit prezentă pe ambele pieţe.

Crédit Agricole România era la fi­nalul lui 2018 pe locul 23 în sistemul ban­car, cu active de 1,9 mld. lei, (circa 400 mil.euro), şi o cotă de piaţă de 0,42%. Fondurile proprii ale băncii, care înseamnă capitalul social plus re­zer­vele, erau de 179 mil. lei, adică 38 mil. euro. De când a fost cumpărată de Credit Agricole, banca şi-a redus anual pierderile, dar a rămas în continuare neprofitabilă. Surse din interiorul băncii susţin însă că într-un an-doi, banca ar reuşi să intre pe profit

 

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, după ce a obținut acordul BNR. În ce condiții va face plățile
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, ...
Patria Bank a transmis astăzi Bursei de Valori București informații noi cu privire la acțiunea de răscumpărare parțială de titluri ca urmare a retragerii participanților care nu au votat în......
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar ...
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...