Creditorii sunt mulţumiţi de reformele propuse de Guvernul grec. Parlamentul elen îl susţine pe Tsipras

Creditorii Greciei sunt mulţumiţi, în principiu, de reformele propuse de Guvern în vederea obţinerii unui nou plan de salvare a ţării de la faliment, au declarat surse sâmbătă, iar Parlamentul Greciei susţine puternic măsurile, scrie Mediafax.
Economica.net - S, 11 iul. 2015, 09:29
Creditorii sunt mulţumiţi de reformele propuse de Guvernul grec. Parlamentul elen îl susţine pe Tsipras

Parlamentarii greci au adoptat cu 251 de voturi la 32 (din totalul de 300) reformele care, a recunoscut premierul grec Alexis Tsipras, sunt dure şi nu sunt ceea ce a promis el în campania electorală, relatează DPA în pagina electronică.

Doi membri ai coaliţiei sale au votat împotriva sa, iar alţi opt s-au abţinut. Şapte dintre cei nouă membri ai Parlamentului care au absentat sunt membri ai partidului său de extremă-stânga Syriza.

Grecia, care riscă falimentul, poate accesa acest nou eventual plan internaţional de salvare doar după ce ajunge la un acord cu creditorii săi internaţionali asupra reformelor economice pe care Atena urmează să le implementeze în schimbul acestui ajutor.

Comisia Europeană (CE), Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) au evaluat vineri noile planuri de reformă ale Greciei, înaintea unui summit al miniştrilor de Finanţe din zona euro prevăzut sâmbătă după-amiaza.

Un nou plan de salvare, în valoare totală de 74 de miliarde de euro (83 de miliarde dolari) este avut în vedere, a declarat pentru DPA o sursă UE, sub protecţia anonimatului.

Citeşte mai departe

Te-ar mai putea interesa și
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și Romaero. Cea de-a XVI-a ediție......
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony lansează BRAVIA 6 OLED 4K pe piața din Romania, extinzând astfel gama de televizoare BRAVIA cu o nouă opțiune OLED ...
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Populaţia României îşi continuă declinul demografic ce durează deja de peste 34 de ani. Populaţia rezidentă a României ...
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, deținută ...