Creşterea afacerilor publicitare ale Google impulsionează profitul Alphabet

Creşterea solidă a afacerilor publicitare ale Google a impulsionat rezultatele financiare ale companiei mamă Alphabet, al cărei profit net în primele nouă luni din 2016 a crescut cu 23,8 %, până la 14,145 miliarde dolari, faţă de 11,425 miliarde dolari în perioada similară din 2015, relatează agenţia EFE.
Economica.net - vin, 28 oct. 2016, 05:55
Creşterea afacerilor publicitare ale Google impulsionează profitul Alphabet

Grupul, cu sediul în oraşul californian Mountain View, a publicat rezultatele financiare pentru primele trei trimestre din 2016, perioadă în care a avut venituri de 64,208 miliarde dolari, faţă de 53,66 miliarde dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut, în creştere cu 19,7 %.

De asemenea, Alphabet a înregistrat un profit operaţional de 17,077 miliarde dolari, în creştere faţă de cel de 13,98 miliarde dolari din primele nouă luni din 2015.

În trimestrul al treilea, Alphabet a obţinut un profit net de 5,061 miliarde dolari, faţă de 3,979 miliarde dolari în aceeaşi perioadă din 2015.

Veniturile au crescut în perioada iulie-septembrie până la 22,451 miliarde dolari, faţă de 18,675 miliarde dolari în trimestrul similar al anului trecut.

Graţie acestor rezultate, acţionarii Alphabet au câştigat până în septembrie 20,26 dolari/acţiune.

‘Am avut un al treilea trimestru cu o creştere interanuală a veniturilor de 20 %. Căutările de telefoane mobile şi televizoare au impulsionat nucleul nostru de afaceri publicitare şi suntem entuziasmaţi de progresul noilor afaceri ale Google şi al celorlalte divizii ale Alphabet’, a declarat, într-un comunicat de presă, directorul financiar al grupului, Ruth Porat.

Divizia Google este fundamentală pentru rezultatele Alphabet, conform distribuţiei trimestriale a veniturilor grupului în perioada iulie-septembrie.

Astfel, în aceste trei luni, veniturilor Google au fost de 22,254 miliarde dolari, în timp ce restul diviziilor au totalizat numai 197 milioane dolari.

În trimestrul al treilea, veniturile provenite numai din activitatea Google au crescut cu 20,1 % comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015.

Baza au reprezentat-o veniturile din publicitate, domeniu în care numai Facebook o poate concura cu putere. În trimestrul al treilea, acestea au totalizat 19,821 milioane de dolari, fiind cu 18 % mai mari faţă de perioada similară a anului trecut.

Google şi operaţiunile sale de bază (căutarea şi publicitatea online, precum şi YouTube, Gmail şi Android) au devenit o filială a holdingului Alphabet Inc. în urma unei reorganizări ce a avut loc anul trecut.

În afară de Google, motorul grupului, Alphabet include şi alte companii precum Calico, Nest, Fiber, Google X, Google Ventures şi Google Capital.

Rezultatele Alphabet, publicate după închiderea bursei de pe Wall Street, au fost bine primite de piaţă, în tranzacţiile electronice de după închidere acţiunile grupului înregistrând o creştere de 1,25 %.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că proiectul reactoarelor modulare de la Doiceşti are probleme reale care nu pot fi ignorate, subliniind că susţine deciziile fezabile economic......
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin din București
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin ...
MR.DIY, unul dintre cei mai mari retaileri de produse pentru casa si lifestyle din Asia, a deschis primul său magazin din ...
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de kilometri
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de ...
Au început lucrările în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa a ...
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru ...