1EUR = 4.8731 RON | Bucureşti 19 º

News

Creşterea salarială în companiile private a fost în medie de 6,79% în primul semestru al anului

Creşterea salarială în companiile din sectorul privat a fost în medie de 6,79% în primul semestru al anului, dar se va reduce la 4,68% în 2021, potrivit studiului salarial PayWell 2020.

01 oct, 2020 | Agerpres

Respondenţii estimează că procentajul de majorare se va menţine până la finalul anului. Majorarea salarială raportată pentru 2020 este în linie cu nivelul estimat pentru acest an de companiile respondente în ediţia din 2019 a studiului Paywell, realizat de PwC România.

Pentru 2021, companiile private anticipează o creştere medie a salariilor brute cu 4,68%.

"Creşterile salariale din prima jumătate a acestui an au avut loc pe fondul performanţelor bune înregistrate în 2019. Tendinţa pare că va continua, dar nu în acelaşi ritm, pentru că majoritatea companiilor pregătesc bugete mai conservatoare pentru 2021, având în vedere incertitudinea generată în economia globală de criza pandemică. Organizaţiile trebuie să se menţină sustenabile pe termen lung, în actualele condiţii economice, fapt care duce inevitabil la reduceri de costuri. Ajustările diferă în funcţie de industrie, de poziţia în piaţă şi de rezilienţa fiecărei companii, însă este tot mai probabil că situaţia economică va fi una dificilă anul viitor", a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

Dintre industriile prezente în studiu, cea mai mare creştere medie a salariilor în 2020, de 9,87%, a fost înregistrată de retail, urmată de sectorul bancar cu 7,39%. O majorare sub media sectoarelor incluse în sondaj a fost raportată de sectorul farmaceutic, de 4,17%.

Pe categorii de angajaţi, continuă creşterea salariilor în rândul lucrătorilor necalificaţi sau puţin calificaţi (muncitori, operatori), în medie cu 7,32%, dar cu o tendinţă de scădere faţă de anul trecut când nivelul de creştere a depăşit 10%. În 2020, poziţiile de management operaţional au avut o creştere de 7%, iar cele de top management de 6,72%. Cele mai mici majorări pe categorii de angajaţi, de 6,6%, au vizat personalul administrativ, tehnicienii şi angajaţii cu puţină experienţă.

În ceea ce priveşte beneficiile, continuă să se afle în top tichetele de masă, zilele suplimentare de concediu, abonamentele medicale, cafeaua şi răcoritoarele gratuite, precum şi bonusurile acordate cu diferite ocazii.

Pentru reducerea de costuri de la declanşarea pandemiei Covid-19, 49% dintre companiile intervievate au implementat munca de acasă, 29% lucrul în schimburi, 5% reducerea timpului de lucru şi 5% şomaj tehnic.

"Aşa cum putem observa din rezultatele acestui studiu, companiile fac eforturi pentru păstrarea locurilor de muncă şi păstrarea unui nivel de productivitate care să permită o recuperare mai rapidă după lockdown. Astfel, angajatorii au trecut rapid, cu suportul tehnologiei, la modele de muncă mai flexibile, virtuale şi diversificate, care susţin autonomia şi adaptabilitatea. În plus, datorită pandemiei, investiţiile companiilor pentru a proteja sănătatea şi siguranţa angajaţilor au devenit adevăraţi factori de diferenţiere pentru angajatori. Cu siguranţă, vom asista în viitor la continuarea acestor tendinţe, de altfel doar accelerate de pandemie: transformare digitală, dezvoltarea competenţelor pentru piaţa de muncă a viitorului, flexibilitatea timpul de lucru şi versatilitatea profesiilor / posturilor şi, nu în ultimul rând, atenţia pentru starea de bine a oamenilor. Toate aceste lucruri vor schimba paradigma în motivarea şi recompensarea angajaţilor, iar noi vom surprinde în continuare, prin studiile noastre, practicile şi tendinţele din piaţă", a arătat Oana Munteanu, Senior Manager PwC România.

Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2020 a fost realizat pe un eşantion de 52 de companii private din sectoarele financiar-bancar, farmaceutic şi retail şi analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare. Studiul conţine analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante. Partea calitativă a raportului PayWell conţine informaţii privitoare la politicile de remunerare, de exemplu creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile, precum şi analiza unui număr de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori.

loading...
Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Daniel Oanţă

Vrem iar?

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO