Crin Antonescu: „Sunt de acord cu Ponta, 100%”

Liderul PNL, Crin Antonescu, se declară de acord cu Victor Ponta în demersurile de excludere a lui Mircea Geoană din PSD
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 10:04

„Nu am vorbit până acum pentru că am socotit că trebuie să ia PSD-ul o decizie. Sunt de acord cu Ponta, 100%”, a declarat Crin Antonescu, într-o emisiune televizată.

Liderul liberal a precizat că tot ce s-a întâmplat în aceste zile în cazul Geoană „se va finaliza săptămâna viitoare şi sunt decizii ale PSD, nu ale USL”, iar Ponta nu a făcut altceva în acest scandal decât să încerce „evitarea unor astfel de greşeli”.

„Sunt de acord cu el, cu părere de rău pentru dimensiunea umană a omului politic Geoană, care pierde, dar pierduse de mult. Nu ştiu dacă Geoană îşi va face propriul partid politic, nu ştiu pe unde îşi va trăi viaţa politică”, a declarat Antonescu.

Totodată, Antonescu crede că au existat trădări în rândul social-democraţilor.

„Am încredere în angajamentul lui Ponta, aşa cum am avut în al lui Mircea Geoană. Sunt alături de Victor Ponta, deşi am văzut cât de mult a fost atacat în aceste zile. Asta este convingerea mea, că unii oameni din PSD au trădat. Iudele sunt rare, trădătorii sunt rari. Nu vorbesc de trădători, vorbesc de oameni care nu luptaă cu toată puterea”, a precizat liderul PNL.

Antonescu a recunoscut că l-a susţinut pe Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009 şi a arătat că ar face acelaşi lucru şi astăzi dacă ar fi decembrie 2009, dar crede că pesedistul a pierdut în urma fraudei electorale.

„Geoană nu a pierdut alegerile din cauza episodului care a intrat în legendă, vizita la Vîntu şi modul în care a fost prezentată chestiunea. Geoană a pierdut alegerile în urma unor lucruri care nu au fost elucidate nicicând, care pentru mine rămân formulate sub ideea de frauda electorală. A pierdut şi pentru că a fost trădat de oamenii săi din PSD, în momentul culminant al bătăliei. A pierdut pentru că mulţi oameni au dorit să îşi asume victoria în numele şi pe seama lui Geoană”, a spus Antonescu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen Tomac, după care va fi convocat Biroul Politic Naţional pentru a decide......
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Preşedintele Nicuşor Dan, a confirmat, sâmbătă, că drona maritimă care a provocat explozia de vineri din zona Portului ...
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește de procese pentru a-și apăra reputația
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește ...
David Sullivan, coproprietarul clubului de fotbal londonez West Ham, a anunţat sâmbătă că demisionează cu efect imediat ...
Ungaria restricționează eliberarea permiselor de ședere pentru imigranți. Măsura era o promisiune de campanie a prim-ministrului Peter Magyar
Ungaria restricționează eliberarea permiselor de ședere pentru imigranți. Măsura era o promisiune de campanie a prim-ministrului ...
Ungaria a restricţionat printr-o hotărâre de guvern emisă sâmbătă eliberarea permiselor de şedere pentru imigranţii ...