Cristian Popa, candidatul României pentru funcţia de vicepreşedinte al BEI

Cristian Popa a fost desemnat candidat al României pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, informează, vineri, Ministrul Finanţelor Publice (MFP).
Economica.net - vin, 08 ian. 2016, 10:25
Cristian Popa, candidatul României pentru funcţia de vicepreşedinte al BEI

‘Propunerea Ministrului Finanţelor Publice a fost aprobată de Preşedintele şi Guvernul României, prin adoptarea Memorandumului pentru desemnarea domnului Cristian Popa în calitate de candidat al României pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii’, se precizează într-un comunicat al MFP.

După adoptarea Memorandumului, urmează acum un proces de avizare internă al Băncii Europene de Investiţii, în conformitate cu regulile de procedură existente. Din 2012, reprezentantul României la BEI a fost Mihai Tănăsescu.

Cristian Popa are o experienţă de 16 ani în Banca Naţională a României şi a avut trei mandate consecutive în poziţia de viceguvernator. A fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară şi cu relaţiile internaţionale ale BNR. În 2005, a introdus strategia de ţintire a inflaţiei care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variaţia indicelui preţurilor de consum.

Cristian Popa a deţinut şi funcţia de guvernator supleant al României pentru Banca Mondială şi a fost membru în echipele de negociere şi dialog ale BNR cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI şi OCDE. De asemenea, a coordonat la nivelul BNR dialogul cu agenţiile internaţionale de rating şi băncile internaţionale de investiţii precum şi activităţile privind integrarea europeană în cadrul BNR (până în 2007).

Cristian Popa are experienţă didactică şi în cercetare. În 2007, a obţinut diploma de Doctor în ştiinţe economice, specializarea Economie mondială, la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, din Academia de Studii Economice, Bucureşti. În septembrie 1994, a obţinut o bursă la Departamentul de Economie din cadrul Universităţii Harvard.

Reprezentantul României la BEI este Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanţe. În toamna anului trecut au apărut o serie de alegaţii legate de implicarea sa în uriaşul scandal Microsoft, alături de alţi opt foşti miniştri. În urma acestui scandal, postul Romaniei la BEI este suspendat. Propunerea iniţială pentru înlocuirea lui Tănasescu a fost Ioana Petrescu, propusă de premierul Victor Ponta, după terminarea mandatului ei la Ministerul Finanţelor. După schimbarea guvernului, postul la BEI rămăsese fara candidat viabil din punct de vedere al sprijinului politic. Salariul lunar pentru acest post este de 20.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
„Consiliul de Pace” al lui Trump linişteşte Israelul după îngrijorările sale legate de planul pentru Gaza: armata americană nu se retrage
„Consiliul de Pace” al lui Trump linişteşte Israelul după îngrijorările sale legate de planul pentru Gaza: ...
"Consiliul de Pace" al preşedintelui american Donald Trump, însărcinat cu implementarea celei de-a doua faze a planului de pace pentru Gaza, l-a asigurat luni pe premierul israelian Benjamin......
Centrul Medical Unirea a avut afaceri de 1,68 miliarde lei în anul în care a fost vândută celui mai mare furnizor de servicii medicale private din Finlanda
Centrul Medical Unirea a avut afaceri de 1,68 miliarde lei în anul în care a fost vândută celui mai mare furnizor de ...
Centrul Medical Unirea, cea mai mare firmă dintre cele prin care operează reţeaua privată de sănătate Regina Maria, ...
Industria auto a scăzut cu 10% în primele 5 luni. Per total, industria românească se îndreaptă către al patrulea an de contracție. Indicele PMI BCR a crescut ușor, stimulat de majorarea cererilor de pe piața internă
Industria auto a scăzut cu 10% în primele 5 luni. Per total, industria românească se îndreaptă către al patrulea an ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier din România, elaborat de BCR, a intrat în zona de expansiune pentru prima dată ...
De ce eșuează România în marea digitalizare. CEO Connections: Ne trebuie o infrastructură comună, altfel vom avea doar insule care nu comunică
De ce eșuează România în marea digitalizare. CEO Connections: Ne trebuie o infrastructură comună, altfel vom avea doar ...
România nu mai are nevoie de încă o aplicație sau de încă o platformă dezvoltată separat de celelalte, ci de o infrastructură ...