Amenda masivă primită de firma care aduce jumătate din zahărul din România. Agrana știa că va fi sancționată de Concurență pentru manipularea prețurilor

Agrana, grupul austriac care conrolează între 30 și 50% din piața zahărului din România, fiind și unul dintre cei doi producători rămași, își provizionase deja amenda de circa 10 milioane de euro primită de la Consiliul Concurenței pentru că ar fi participat la manipularea prețurilor.
Alina Stanciu - lun, 03 aug. 2026, 22:26
Amenda masivă primită de firma care aduce jumătate din zahărul din România. Agrana știa că va fi sancționată de Concurență pentru manipularea prețurilor

Grupul Agrana și-a înregistrat un provizion  (sumă de bani pusă deoparte pentru a acoperi o datorie sau o pierdere probabilă sau sigură), pentru riscuri de litigiu în România încă din al patrulea trimestru al anului financiar 2025/26, potrivit unui raport al companiei analizat de Economica.

În consecință, profitul operațional al producătorului ( EBIT) s-a redus cu 9,5 milioane de euro, ajungând la 3,2 milioane de dolari, cu 92,1% mai mic decât anul anterior.

Agrana Sales & Marketing GmbH, Agrana România SRL, cele două entități juridice prin care operează divizia de zahăr a grupului Agrana în România, au fost amendate cu 42,18 milioane lei lei (aproximativ 8 milioane de euro) pentru o înțelegere anticoncurențială pe piața zahărului din România. Mai exact, cele două companii și distribuitorul Luxor Impex SRL sunt acuzate că au decis fixarea prețurilor de vânzare a zahărului pe piața românească  stabilind valoarea fiecărui element care ar intra în componența prețului de vânzare al produselor Lucsor Impex, inclusiv marja comercială. În acest fel, prețul de vânzare al produselor Lucsor Impex către proprii clienți urma același trend cu prețul de vânzare practicat de Agrana.

Agrana și-ar fi recunoscut fapta, iar Lucsor spune că va apela la instanță pentru că decizia Consiliului Concurenței nu este susținută de probe.

În România, Agrana SRL, cu o fabrică de zahăr la Roman și una la Buzău, a raportat pentru 2025 afaceri de 474,7 milioane de lei, de 1,7 ori mai puțin față de anul anterior. În plus, compania a ajuns la pierderi nete de 11,1 milioane de lei, față de un profit net de 2,7 milioane de lei cu un an în urmă și la 201 angajați, în medie, cu aproximativ 80 mai puțini decât în 2024. Conform ultimul raport financiar al companiei, în anul 2025/2026, grupul Agrana deținea în România 229 de angajați, față de 431 cu un an în urmă.

Menționăm că Agrana a închis din noiembrie 2023, temporar, rafinăria de zahăr brut din fabrica de la Buzău, derulând în continuare operațiunile de ambalare, depozitare și logistică. Acest lucru a dus la reduceri de personal. „În anul precedent, în plus, închiderea temporară a rafinăriei de zahăr brut din Buzău, România, a dus la recunoașterea unor costuri cu personalul de 1,2 milioane de euro în segmentul zahăr”, se menționează în raportul companiei

Grupul mai deține în România și 49% din producătorul de amidon AGFD Țăndărei, după ce a vândut pachetul majoritar către grupul american Ingredion, în urma unei tranzacții de tip joint-venture și Austria Juice România din Vaslui care produce concentrate din sucuri de fructe, băuturi mixte, vinuri din fructe, sucuri NFC, arome și îndulcitori din fructe pentru industria sucurilor.

Probleme cu prețul zahărului

Din datele companiei, la facilitățile de rafinare din Bosnia și Herțegovina și din România, factorul fundamental al profitabilității  este dat de valoarea adăugată care poate fi obținută prin procesarea zahărului brut achiziționat, având în vedere prețurile de piață realizabile pentru zahărul alb. Iar prețurile la zahăr au ajuns la un minim istoric. În plus, importurile din Ucraina către România (o regiune cu deficit și parte din piața principală a AGRANA) au dus la o scădere accentuată a volumelor de vânzări și a prețurilor în această țară.

Din analizele companiei, având în vedere contextul cu o producție ridicată de zahăr la nivelul UE, paritatea de export mai puțin favorabilă și o cerere în stagnare, tendința descendenta a prețului zahărului alb în UE a continuat. Prețul zahărului (alimentar și nealimentar, ex-works / la poarta fabricii) publicat de Comisia Europeană a scăzut semnificativ la 619 euro pe tonă în octombrie 2024. De atunci, a continuat să scadă, ajungând la 550 euro pe tonă la începutul anului financiar 2025/26 în martie 2025 și la 516 euro pe tonă în ianuarie 2026 (cel mai recent preț publicat la momentul redactării), atingând cel mai scăzut nivel din septembrie 2022.

Pentru actualul an comercial 2025/26, este de așteptat ca producția de zahăr din UE să scadă la aproximativ 16 milioane de tone. Acest lucru se datorează în principal unei reduceri anuale de aproximativ 10% a suprafeței cultivate cu sfeclă cauzată în principal de presiunea continuă asupra marjelor cultivatorilor de sfeclă.

Producțiile superioare obținute datorită condițiilor meteorologice favorabile compensează parțial această scădere a producției. În același timp, atacurile de boli și dăunători, în special în părți din Germania, Franța și Europa de Est, continuă să reprezinte un risc potențial. Consumul de zahăr din UE este estimat să rămână în mare parte stabil, la aproximativ 13,7 milioane de tone pentru 2025/26, nefiind așteptată nicio redresare materială a cererii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cum arată acum primul tunel de autostradă din România, cel de pe autostrada A1 Sibiu-Pitești, care va fi dat curând în trafic. VIDEO cu traversararea integrală
Cum arată acum primul tunel de autostradă din România, cel de pe autostrada A1 Sibiu-Pitești, care va fi dat curând ...
Pe cunoscutul canal de YouTube Răducu P. Drum a fost postat un material video în care se arată ultimele lucrări de la tunelul Momaia, și în care a fost filmată și traversarea integrală a......
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,2%, ca serie brută, în primele şapte luni. Cel mai mare avans, la rezidenţiale- date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,2%, ca serie brută, în primele şapte luni. Cel mai mare avans, la ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni din 2026, faţă de perioada similară din 2025, ca ...
Proiectul Greensand/INEOS – A început îngroparea de CO2	sub o fostă platformă petrolieră din Marea Nordului, primul depozit de stocare a carbonului din Europa, în largul coastei Danemarcei
Proiectul Greensand/INEOS – A început îngroparea de CO2 sub o fostă platformă petrolieră din Marea Nordului, primul ...
Proiectul Greensand a început în mod oficial îngroparea de dioxid de carbon (CO2) sub o fostă platformă petrolieră ...
50.000 de euro nerambursabili pentru crescătorii de oi și capre care investesc în prevenția apariției bolilor în ferme. Statul a bugetat 9 milioane de euro
50.000 de euro nerambursabili pentru crescătorii de oi și capre care investesc în prevenția apariției bolilor în ferme. ...
Crescătorii de ovine și caprine cu minimum 150 de capete și exploatații înregistrate cu cod ANSVSA pot accesa până ...