Cristian Roşu (ASF): Se tot vorbește de intrarea CEC în zona de asigurări, iar noi vom face toate eforturile să dăm drumul afacerii

CEC Bank intenţionează să intre pe zona de asigurări, creând o firmă în acest sens, a anunţat luni vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, care a adăugat că atunci când va fi depusă documentaţia se vor face toate eforturile "pentru a da drumul companiei".
AGERPRES - lun, 07 feb. 2022, 17:18
Cristian Roşu (ASF): Se tot vorbește de intrarea CEC în zona de asigurări, iar noi vom face toate eforturile să dăm drumul afacerii

„Se tot vorbeşte de intrarea CEC-ului pe zona de asigurări, creându-şi o firmă de asigurări. Vom face toate eforturile ca, în momentul în care vom avea toată documentaţia depusă, deci voinţa să fie efectiv exprimată, să putem să dăm drumul unei astfel de societăţi să intre pe piaţă, şi nu neapărat pentru a încerca să intre cu preţuri de dumping, pentru că sunt absolut sigur că o companie care va juca într-o economie de piaţă va intra pe regulile economiei de piaţă, dar un jucător în plus înseamnă încă un factor de dispersie a riscurilor şi încă un factor care poate să ducă la stabilitate”, a afirmat Cristian Roşu, la dezbaterea „Provocări 2022”, organizată de XPRIMM.

Despre acordul dat de Ministerul Finanțelor pentru intrarea CEC Bank în afacerile cu asigurări, Economica.net a scris în exclusivitate încă de vineri, 04 februarie 2022.

Vicepreşedintele ASF a făcut o prezentare a pieţei RCA din România şi a precizat că la acest moment sunt opt companii, prin intrarea Axeria la sfârşitul anului 2021.

„Intrarea acestei firme este binevenită, pentru că o piaţă, cu cât este mai acoperită de mai mulţi concurenţi, cu atât poate să creeze o emulaţie şi o dispersie a riscului”, a susţinut acesta.

În opinia sa, anul 2022 va fi unul de consolidare şi de stabilitate.

„Nu avem niciun element care să ne conducă spre a încerca să intuim că ar putea să apară alte convulsii nedorite în piaţa de asigurări. Mă rog, condiţia este una singură: toată lumea să respecte legea şi să se comporte conform prevederilor acesteia. Altfel, probabil că aţi văzut pe parcursul anului 2021 că nu am avut niciun fel de îngăduinţă faţă de niciun fel de abatere de acest fel”, a spus Cristian Roşu.

Luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat că liberalii vor solicita audierea în Parlament a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, pe tema exploziei preţurilor la poliţele RCA.

„Cea de-a doua concluzie a şedinţei noastre de astăzi ţine de o problemă a sistemului de asigurări, problemă generată poate şi de falimentul unei mari companii de asigurări anul trecut şi soluţiile pe care ni le dorim în acest moment ţin, pe de-o parte, de stoparea creşterii preţurilor poliţelor RCA, iar, pe de altă parte, de anumite măsuri pe care ni le dorim a fi adoptate pentru a preîntâmpina anumite posibile practici similare a celor care, din păcate, au dus la falimentul acestei mari companii şi la generarea tuturor problemelor ulterioare”, a precizat Stroe.

El a informat că PNL va solicita audierea preşedintelui ASF într-o şedinţă comună a Comisiilor de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Trebuie să ne asigurăm că nu poate fi vorba de o anumită lipsă de acţiune ca în cazul crizei din zona energiei şi, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că în momentul de faţă ASF studiază şi vine cu propuneri concrete privind stabilizarea preţurilor asigurărilor în România. Afectaţi sunt deopotrivă atât proprietarii de maşini şi vehicule, cât şi transportatorii”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

La rândul lor, reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară au anunţat că vor da curs oricărei invitaţii de a se prezenta în Parlament, însă au precizat că nu pot interveni în modul de stabilire a preţurilor pe piaţa RCA, întrucât acest lucru ar însemna încălcarea legislaţiei europene.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat la cunoştinţă de anunţul făcut de Partidul Naţional Liberal de a solicita audierea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară într-o şedinţă comună a Comisiilor de Buget-Finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în scopul prezentării situaţiei din piaţa RCA (asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie), precum şi soluţiile pe termen lung.

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară va da curs oricărei invitaţii din partea Parlamentului, pentru a prezenta lămuriri cu privire la activitatea sa şi la evoluţiile pieţelor pe care le supraveghează, se menţionează în comunicat.

„Totodată, având în vedere legislaţia europeană în vigoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară a menţionat întotdeauna faptul că nu poate interveni, în sensul impunerii nivelului primelor de asigurare, indiferent de categoria şi tipul autovehiculului sau de segmentul în care se încadrează proprietarul acestuia. Orice încălcare a directivelor europene (în cazul de faţă, Directiva 2009/138/EC privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare – Solvabilitate II) poate atrage procedura de infringement”, au explicat reprezentanţii ASF.

Cu referire la modul de stabilire a tarifelor RCA de către societăţile de asigurare, ei precizează că acestea îşi calculează tarifele RCA bazându-se, în principal, pe propriul istoric al daunalităţii şi pe previziunile cu privire la evoluţia acesteia şi a altor cheltuieli care decurg din încheierea contractelor RCA, potrivit art. 18 – Stabilirea primei de asigurare RCA şi informarea asiguratului din Legea nr. 132/2017.

Te-ar mai putea interesa și
Semiluna Roşie iraniană: 201 morţi şi 747 răniţi în urma atacurilor israeliene şi americane; 24 de provincii afectate
Semiluna Roşie iraniană: 201 morţi şi 747 răniţi în urma atacurilor israeliene şi americane; 24 de provincii afectate
Semiluna Roşie iraniană a anunţat sâmbătă seara că până la ora pâna la ora 20:45 locală (17:15 GMT) a înregistrat cel puţin 201 morţi şi 747 răniţi în urma unei serii de atacuri......
Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Premierul Ilie Bolojan afirmă, sâmbătă seară, în contextul situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, că prioritatea ...
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cel mai bine plătit executiv din imobiliare românești este Rüdiger Dany, CEO-ul NEPI Rokcastle, cel mai mare investitor ...
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, sâmbătă seară, în contextul evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu, ...