Cristian Sima: Sunt în Islanda. Am pierdut banii şi am plecat de frică

Economica.net
13 10. 2012
sima_72607200

„Aşa cum am declarat, am pierdut banii. Nu am plecat cu niciun ban, nu am niciun ban în niciun cont ascuns. Toate conturile sunt declarate. Toată nebunia asta aţi creat-o dumneavoastră presa. Eu am plecat pentru că eram cu presiunea ajunsă la maxim. Am pierdut cam două milioane de euro şi două milioane de dolari. Am tranzacţionat prost şi am pierdut. Îmi este frică, îmi este frică efectiv fizic. Nu am nicio boală. Am făcut tranzacţiile de capul meu şi nu este nimeni implicat de la WBS. Toată vina îmi aparţine. Am răspunderea morală pentru ce am făcut”, a declarat Sima, la Realitatea TV, adăugând că este la Reykjavik. „O să mă întorc în ţară, dar nu ştiu când”.

„Eu am riscat şi înainte. Nu pot să zic că a fost o zi din viaţa mea în care nu am riscat. Faptul că am riscat şi cu banii unor clienţi care mi-au spus să nu risc mult este greşeala mea”, a spus Sima.

„Domnul Dăianu ştia că fac contracte în marja. Recunosc însă că la un moment dat am depaşit limite stabilite de dânsul”, a completat brokerul, cu referire la trazacţiile cu risc ridicat în urma cărora a pierdut banii.

„Cred că o să depună plângeri, cred că o să se aştepte la câştiguri foarte mari. Cred că vor depune plângeri. Aştept să văd fiecare cât cere”, a mai spus Sima.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Aceasta este prima intervenţie a lui Sima. De la 1 octombrie nu a mai putut fi contactat. Apoi brokerul dispărut a trimis ieri trei scrisori către Hotnews şi jurnalistul Radu Soviani, în care anunţa că a pierdut banii şi că trece Atlanticul cu 2.500 de franci şi 10.000 de euro.

În a doua scrisoare Cristian Sima vorbeşte despre cum i-a cunoscut pe unii clienţi şi ce relaţii a avut cu ei. În al treilea mesaj sunt pomeniţi Traian Băsescu şi fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, dar şi jurnaliştii Robert Turcescu şi Radu Soviani. De asemenea, în scrisoare sunt menţionaţi Tudor Chirilă, Irina Schrotter, Daniel Dăianu, Cozmin Guşă, Iulian Fota şi Marie Rose Mociorniţa, precum şi sumele pierdute de unii dintre aceştia.