Criza combustibililor. Benzinăriile din Germania vor putea scumpi carburanții doar o dată pe zi

O nouă reglementare care limitează creşterea preţurilor combustibililor a intrat în vigoare miercuri în Germania, în cadrul măsurilor destinate să frâneze majorarea costurilor cu carburanţii în cea mai mare economie europeană, după ce conflictul din Iran a afectat semnificativ cotaţiile ţiţeiului, transmite DPA, relatează Agerpres
AGERPRES - mie, 01 apr. 2026, 18:55
Criza combustibililor. Benzinăriile din Germania vor putea scumpi carburanții doar o dată pe zi

Benzinăriilor li se va permite să majoreze preţurile doar o dată pe zi, la prânz (10:00 GMT), în timp ce pot reduce preţurile în orice moment. Încălcarea legislaţiei duce la amenzi de până la 100.000 euro (108.000 dolari), iar autorităţile vor avea competenţe sporite pentru a acţiona contra preţurilor excesive.

Măsura este menită să limiteze fluctuaţiile de preţ şi să asigure o mai mare transparenţă. Preţurile în benzinării vor putea fi majorate cu 0,20 euro (0,23 dolari) pe litru, dar creşterile diferă în funcţie de benzinării.

Conform DPA, la o benzinărie de lângă Berlin preţurile au crescut între 0,06 şi 0,08 euro pe litru.

Automobil Clubul german (ADAC) a efectuat o analiză din care a reieşit că preţul unui litru de benzină Super E10 s-a vândut în medie cu 2,175 euro în Germania curând după prânz, cu 0,076 euro mai mult decât înainte de prânz.

Preţul mediu la motorină a crescut cu 0,075 de euro, la 2,376 de euro, un nivel semnificativ mai ridicat decât cel înregistrat marţi dimineaţă.

Legea a fost publicată marţi în Monitorul Federal de Legi. Prin adoptarea măsurii, Germania urmează modelul Austriei, unde o reglementare similară este de mai mult timp în vigoare, iar recent a fost înăsprită.

ADAC şi reprezentanţii benzinăriilor şi-au exprimat dubiile că noua reglementare va avea un impact major.

Economista Monika Schnitzer a avertizat contra unor intervenţii suplimentare pentru reducerea preţurilor combustibililor, cerând în schimb şoferilor să-şi reducă călătoriile. Ea a apreciat că actuala criză ar trebui văzută ca un stimulent pentru accelerarea tranziţiei la regenerabile.

„Trebuie să devenim mai puţin dependenţi de combustibilii fosili. Cel mai bun mod de a depăşi aceasta situaţie est să ne concentrăm toate eforturile spre extinderea energiei regenerabile”, a declarat ea.

De la începutul războiului din Iran, preţurile la benzină şi motorină au crescut constant în Germania şi sunt în prezent peste pragul de doi euro pe litru.

Economiştii se aşteaptă acum ca inflaţia în Germania să ajungă aproape de 3%, faţă de un nivel de 2% previzionat anterior.

Ministrul Economiei şi Energiei, Katherina Reiche, anunţa luna trecută că studiază posibilitatea înăspririi supravegherii antimonopol pentru a preveni potenţiale acorduri între operatorii de piaţă în vedere fixării preţurilor, care încalcă regulile privind concurenţa.

Te-ar mai putea interesa și
Finanţele au împrumutat 539,8 milioane de lei de la bănci
Finanţele au împrumutat 539,8 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 539,8 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni benchmark cu maturitatea reziduală la 83 de luni, la un randament mediu de......
Guvernul a aprobat distribuţia bugetului către coordonatorii de reformă şi/sau investiţii pe PNRR revizuit
Guvernul a aprobat distribuţia bugetului către coordonatorii de reformă şi/sau investiţii pe PNRR revizuit
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre pentru modificarea anexei la HG nr. 1235/2022 privind aprobarea distribuţiei bugetului ...
Nou record al energiei solare azi în România, pe fondul crizei energetice: aproape 3.500 MW la miezul zilei. Fotovoltaicele au asigurat 70% din consumul țării, pe vreme caniculară
Nou record al energiei solare azi în România, pe fondul crizei energetice: aproape 3.500 MW la miezul zilei. Fotovoltaicele ...
România a înregistrat la miezul zilei azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...
ETF-urile au condus la creșterea prețului aurului cu 7,7% într-o săptămână, cea mai mare creștere din 2020 până acum
ETF-urile au condus la creșterea prețului aurului cu 7,7% într-o săptămână, cea mai mare creștere din 2020 până acum
Prețul aurului se situează din nou în jurul valorii de 4.400 de dolari pe uncie troy, iar analiza tehnică indică nivelul ...