Criza din Grecia: Juncker şi Tsipras vor avea o întâlnire luni dimineaţă

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul grec, Alexis Tsipras, se vor întâlni luni dimineaţă, la Bruxelles, înaintea unui summit extraordinar al statelor din zona euro consacrat crizei din Grecia, a anunţat duminică seară un diplomat european, citat de AFP.
Economica.net - lun, 22 iun. 2015, 03:33
Criza din Grecia: Juncker şi Tsipras vor avea o întâlnire luni dimineaţă

Cei doi lideri au avut mai multe convorbiri telefonice în timpul weekend-ului cu privire la actuala criză a datoriei greceşti.

Tsipras va participa la o reuniune convocată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, şi liderul Eurogrupului (miniştrii de finanţe din zona euro), Jeroen Dijsselbloem, conform diplomatului citat.

Summitul prevăzut pentru luni seară, la Bruxelles, este crucial pentru apropierea poziţiilor guvernului de la Atena şi ale creditorilor internaţionali.

În absenţa unui acord până la finalul lunii iunie, Atena ar putea ajunge în incapacitatea de a-i plăti Fondului Monetar Internaţional (FMI) o tranşă de circa 1,5 miliarde de euro în cadrul unui contract de creditare.

Duminică, ministrul de stat în guvernul elen Nikos Pappas, unul dintre negociatorii Atenei în relaţia cu creditorii internaţionali, a estimat că o continuare a asistenţei financiare din partea Fondului Monetar Internaţional pentru Grecia nu este de dorit.

FMI a fost chemat în ajutorul Greciei la sfârşitul anului 2009 şi s-a asociat cu Comisia Europeană şi BCE pentru un plan de asistenţă financiară pentru Atena, care este privată de acces la pieţele de împrumut din cauza enormei sale datorii publice.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...