Criza din Ucraina, pe cale să schimbe situaţia internaţională – analiză

Criza ucraineană este pe cale să dea peste cap întreaga situaţie internaţională, scoţând în evidenţă slăbiciunea politică a UE, revenirea SUA pe scena europeană şi importanţa geostrategică a unei Rusii, care se simte neglijată de prea mult timp, comentează experţi, citaţi vineri de France Presse.
Economica.net - vin, 21 mart. 2014, 07:57
Criza din Ucraina, pe cale să schimbe situaţia internaţională - analiză

Prin anexarea rapidă a Crimeii, preşedintele rus Vladimir Putin i-a ‘siderat’ pe occidentali, constată Thomas Gomart, de la Institutul francez pentru Relaţii Internaţionale (IFRI). Uniunea Europeană a adoptat cu siguranţă sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi şi ucraineni proruşi, dar efectele lor ‘nu sunt la înălţimea provocării’, apreciază el.

UE este victima interdependenţei sale economice şi energetice de Rusia, de unde importă mai mult de un sfert din gaze. Mai multe companii, precum ‘Total’ din Franţa, au investit masiv pe piaţa rusă. Capitalul rusesc contribuie foarte mult la prosperitatea City-ului din Londra.

Astăzi, UE plăteşte preţul acestei politice maleabile faţă de Moscova. Ea a promis să-şi diversifice aprovizionarea cu energie, dar aceasta este o ambiţie pe termen lung.

Problema majoră a europenilor este de a reuşi să sancţioneze în mod eficient Rusia, fără a submina o economie încă în convalescenţă. ‘Va fi dificil, va fi nevoie de timp şi va costa bani’, explică Xavier Follebouckt, de la Universitatea catolică din Louvain (UCL).

Statele Unite ale Americii s-au plasat în prima linie pentru a răspunde preocupărilor exprimate de ţările din fostul bloc sovietic.

Washingtonul, care începuse să ignore în ultimii ani continentul european în favoarea Asiei şi a zonei Pacificului, se vede constrâns să revină. Avioane de vânătoare de tip F-16 au fost desfăşurate deja în Polonia. Vicepreşedintele Joe Biden a vizitat Polonia şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania), toate membre ale UE şi NATO.

‘Statele Unite se regăsesc în prima linie’, a declarat Bertrand Badie, expert în relaţii internaţionale la Sciences Po. Este semnificativ faptul că preşedintele american Barack Obama a ales să anunţe noi sancţiuni împotriva Rusiei în momentul în care liderii europeni se reuniseră la Bruxelles.

Ca în timpul ‘războiului rece’, Moscova a ales să-i sancţioneze mai întâi pe americani. ‘Pentru Moscova, aceasta este clar o confruntare’ cu Statele Unite, estimează Thomas Gomart.

Liderii occidentali au exclus opţiunea militară faţă de Rusia. Cu anexarea Crimeii, ‘ Putin a testat până unde poate merge’, afirmă la rândul său expertul Xavier Follebouckt.

În timp ce bugetele militare în multe ţări membre NATO se restrâng, Rusia a anunţat o creştere de 44% a bugetului său de apărare în următorii trei ani.

‘Noi nu suntem la sfârşitul crizei’, prezice Xavier Follebouckt, în opinia căruia Putin nu va renunţa la visul său de a construi o ‘Uniunea eurasiatică’. Liderul rus nu a făcut niciun secret că, în opinia sa, prăbuşirea URSS a fost ‘cel mai mare dezastru politic al secolului trecut’.

Acorduri vamale au fost deja încheiate între Rusia, Belarus, Kazahstan şi Armenia. Dar ‘fără Ucraina, totul eşuează! Fără Ucraina, Rusia se simte slabă’, concluzionează expertul citat.

Solicitate să se integreze în Uniunea eurasiatică, Georgia – al cărui teritoriu este parţial ocupat de trupele ruse din 2008 – şi Republica Moldova au declinat oferta, preferând Acordul de asociere la UE.

Vladimir Putin ţine la proiectul său. Chiar dacă rămâne primul producător mondial de ţiţei şi gaze naturale, Rusia se confruntă cu ravagiile scăderii endemice a natalităţii. Cu excepţia bogăţiei sale de petrol şi gaze, economia rusă este fragilă.

Moscova este exclusă de la cele două negocieri comerciale principale în curs: TTIP între Europa şi Statele Unite şi Parteneriatul TransPacific (TPP) între Asia, cu excepţia Chinei, şi America de Nord.

China, care a făcut din apărarea integrităţii teritoriale alfa şi omega politicii sale externe, s-a abţinut să voteze în Consiliul de Securitate al ONU pentru a denunţa ilegalitatea referendumului din Crimeea. Este un semn de izolare a Moscovei, estimează Gomart, apreciind că Rusiei nu îi va fi uşor să rămână ‘faţă în faţă’ cu China.

Cu toate acestea, în confruntarea angajată cu Vestul, Rusia, ţară cu statut permanent în Consiliul de Securitate al ONU, deţine câteva atuuri. Fără Moscova, nicio reglementare a crizei siriene nu este posibilă, afirmă experţii. Dosarele iranian şi nord-coreean vor rămâne de asemenea blocate, mai semnalează experţii.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul zilei de vineri, vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală....
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunţat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la ...
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de şase luni consecutive ...
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Guvernul ar urma să adopte Strategia Naţională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), ...