Criza din Ucraina: Rusofonii autoproclamă pe internet „Republica Odessa” şi cheamă la rebeliune

Manifestanţii proruşi au autoproclamat miercuri pe pagina lor de internet 'Republica Populară Odessa', în regiunea omonimă de pe malul Mării Negre, la fel cum semenii lor au procedat săptămâna trecută în regiunea Doneţk, din estul Ucrainei, devenită epicentrul mişcării separatiste a insurgenţilor rusofoni, relatează agenţia EFE.
Economica.net - mie, 16 apr. 2014, 11:48
Criza din Ucraina: Rusofonii autoproclamă pe internet

‘Începând de astăzi, regiunea Odessa se declară Republica Populară Odessa, unde toată puterea revine exclusiv poporului care trăieşte pe teritoriul ei’, au scris rusofonii din acest oraş pe pagina de internet.

Totodată, ei au avertizat că în Ucraina a izbucnit un război civil şi au cerut populaţiei să blocheze transporturile şi pasajele subterane din Odessa începând de joi de la ora locală 16:00. ‘Dacă nu doriţi un război care să ne transforme ţara într-o ruină precum Siria sau Libia şi să secere mii de vieţi, atunci trebuie să acţionaţi. Odessa este înconjurată de posturi de control inamice. În ţară s-a declarat starea de război’, se mai menţionează în mesajul postat.

Citeşte şi Primăria din Doneţk a fost ocupată de insurgenţi proruşi

Transnistria a cerut independenţa şi alipirea la Rusia

Prin acest apel la rebeliune, ei doresc să împiedice pătrunderea trupelor ucrainene în Odessa şi să mobilizeze acest oraş pentru a se alătura mişcărilor separatiste din fiecare regiune a Ucrainei unde rusofonii cer organizarea unui referendum pentru federalizarea ţării.

Pe data de 7 aprilie, manifestanţii proruşi au autoproclamat Republica Populară Doneţk, unde ei au preluat controlul asupra clădirilor guvernamentale din mai multe oraşe.

Insurgenţi proruşi au capturat blindate ucrainene la Slaviansk
     
Cel puţin trei transportoare blindate ale armatei ucrainene au fost capturate de miliţiile proruse din localitatea Slaviansk, în timp ce doi soldaţi ucraineni au fost răpiţi de indivizi înarmaţi în regiunea Lugansk, ambele din estul Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Un soldat ucrainean din echipajului unuia dintre blindate a declarat unui reporter al agenţiei Reuters că face parte din Divizia a 25-a de paraşutişti de la Dnepropetrovsk, el motivând decizia de a trece de partea separatiştilor proruşi prin faptul că unitatea sa nu poate trage ‘împotriva propriului popor’.

Totodată, o oficialitate guvernamentală de la Kiev a anunţat că ministrul apărării ucrainean se va deplasa la Kramatorsk pentru a clarifica situaţia din zonă, după relatările despre apariţia unor astfel de transportoare blindate şi a unui camion ce transporta oameni înarmaţi fără însemne pe străzile acestui oraş, respectivele vehicule arborând drapelul rus.

Aceste evoluţii survin la o zi după ce preşedintele interimar al Ucrainei, Olexandr Turcinov, a anunţat lansarea unei ‘operaţiuni antiteroriste’ împotriva insurgenţilor separatişti rusofoni care au ocupat clădirile oficiale din circa zece localităţi situate în estul ţării.

Grupările armate proruse au ordin ‘să tragă pentru a ucide’, potrivit Serviciilor speciale ucrainene
     
Grupările armate proruse din estul Ucrainei au ordin ‘să tragă pentru a ucide’ asupra militarilor ucraineni, au anunţat miercuri Serviciile speciale ucrainene /SBU/, relatează AFP.

‘Convorbirile interceptate între sabotorii ruşi dovedesc faptul că acţiunile de sabotare din estul Ucrainei sunt dirijate de ofiţeri ai serviciilor de informaţii militare ruse care dau ordine cinice de ‘a trage pentru a ucide’ în direcţia militarilor ucraineni’, se arată într-un comunicat al SBU.

Blindate care arborează drapelul rus circulă pe străzile din oraşul ucrainean Kramatorsk
     
 Trei blindate uşoare şi un camion ce transporta oameni înarmaţi fără însemne, dar care arborau drapelul rus circulau miercuri dimineaţa în oraşul Kramatorsk, în estul Ucrainei, relatează AFP.

Convoiul s-a îndreptat spre Slaviansk, la câţiva kilometri spre nord, oraş în care au avut loc numeroase insurecţii proruse. Slaviansk este controlat de duminică de insurgenţi înarmaţi.

Potrivit agenţiei Interfax-Ucraina, este vorba de blindate care participă la ‘operaţiunea antiteroristă’ lansată de guvernul proeuropean de la Kiev împotriva separatiştilor, care au intrat în localitate şi care ar fi fost blocaţi de manifestanţi proruşi.

Bărbaţii aflaţi pe blindate purtau uniforme aparent fără însemne, dar aveau panglica Sfântului Gheorghe, în culorile negru şi portocaliu, simbolul forţelor armate ruse. Bărbaţii aveau arme de război şi unii dintre ei purtau cagule negre

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...