Criză Germania – Cel mai mare număr de insolvenţe din ultimii 12 ani

Numărul companiilor germane care anul trecut au depus cerere de plasare în insolvenţă a atins cel mai înalt nivel din 2014 până în prezent, în condiţiile în care cea mai mare economie a Europei se luptă să-şi recapete avântul, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 13 mart. 2026, 15:25
Criză Germania - Cel mai mare număr de insolvenţe din ultimii 12 ani

Numărul companiilor germane care anul trecut au depus cerere de plasare în insolvenţă a atins cel mai înalt nivel din 2014 până în prezent, în condiţiile în care cea mai mare economie a Europei se luptă să-şi recapete avântul, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică, transmite Reuters.

Instanţele locale au înregistrat anul trecut 24.064 de cereri de insolvenţă corporativă, cu 10,3% mai mult decât în anul precedent. Sectoarele cele mai afectate de falimentele companiilor au fost transportul şi depozitarea, precum şi industria hotelieră şi construcţiile, scrie Agerpres.

„2025 a fost un an deosebit de slab pentru Germania ca loc pentru a face afaceri”, a declarat Volker Treier, analist şef al Camerei de Industrie şi Comerţ din Germania (DIHK). „În medie, o companie depune cererea de faliment la fiecare 20 de minute în Germania”, a spus Treier, adăugând că există puţine speranţe ca acest an să aducă o îmbunătăţire.

Anul trecut, economia germană a crescut uşor, cu 0,2%, după doi ani consecutivi de recesiune în 2023 şi 2024, în ambii ani fiind înregistrată o creştere a insolvenţelor de peste 20%. Chiar dacă ritmul de creştere a insolvenţelor a scăzut în 2025 comparativ cu 2023 şi 2024, numărul absolut de insolvenţe înregistrate în 2025 a fost cel mai mare de după 2014, când 24.085 de firme au fost nevoite să pună lacăt pe uşă.

Se aşteaptă ca cea mai mare economie a Europei să îşi revină modest în cursul acestui an, presupunând că preţurile la energie, influenţate de războiul din Iran, vor reveni la normal în următoarele luni, conform previziunilor a trei institute economice.

„Cifrele insolvenţelor au crescut, dar rămân mult sub cele din crizele anterioare”, a declarat Christoph Niering, preşedintele asociaţiei administratorilor de insolvenţă VID.

Cel mai mare număr de falimente în rândul companiilor germane înregistrat vreodată a fost înregistrat în punctul de vârf al crizei financiare globale, 2009, cu 32.687 falimente.

Dificultăţile economice ale Germaniei au alimentat şi insolvenţele consumatorilor, care au crescut cu 8,4%, ajungând la 77.219 anul trecut.

Numărul insolvenţelor va creşte probabil şi mai mult în 2026, deoarece multe industrii se confruntă cu provocări majore, cum ar fi industria auto şi cea medicală, a spus Niering.

Te-ar mai putea interesa și
Record pentru UE – Exporturile de alimente au atins un maxim istoric de 238,4 miliarde euro în 2025
Record pentru UE – Exporturile de alimente au atins un maxim istoric de 238,4 miliarde euro în 2025
Cel mai recent raport privind comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, publicat vineri de Comisia Europeană, arată că exporturile agroalimentare ale UE au atins un nou record în 2025, în......
UPDATE – BAT va concedia 135 de angajaţi din cauza scăderii producţiei pe fondul diminuării cererii de ţigări clasice. Ce spun cei de la British American Tobacco
UPDATE – BAT va concedia 135 de angajaţi din cauza scăderii producţiei pe fondul diminuării cererii de ţigări ...
Producătorul de tutun British American Tobacco va disponibiliza 135 de angajaţi până în luna iunie, au răspuns pentru ...
ING: În funcție de evoluția războiului din Iran, BNR nu va mișca dobânda decât în luna august, în cel mai fericit caz
ING: În funcție de evoluția războiului din Iran, BNR nu va mișca dobânda decât în luna august, în cel mai fericit caz
Rata inflației din România a încetinit la 9,3% în februarie, conform așteptărilor. Având în vedere situația actuală ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a mobilizat peste 600 de muncitori pe loturile 2 și 3, realizate peste 40%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a mobilizat peste 600 de muncitori pe loturile 2 și 3, realizate ...
Mobilizare impresionantă a constructorului pe șantierul autostrăzii A7, Bacău - Pașcani, loturile 2-3, de la Trifești ...