Criză în România. Numărul insolvenţelor a crescut cu 14%, în primele trei luni din 2026 – date oficiale

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele trei luni din 2026 a fost de 1.829, în creştere cu 14,31% faţă de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 1.600 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
AGERPRES - J, 23 apr. 2026, 13:38
Criză în România. Numărul insolvenţelor a crescut cu 14%, în primele trei luni din 2026 - date oficiale

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 373, număr în creştere cu 1,63% faţă de primul trimestru din 2025, scrie Agerpres.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 116 insolvenţe (minus 5,69%), Cluj – 100 (minus 4,76%), Timiş – 75 (plus 5,63%), Ilfov – 67 (minus 21,18%), Prahova – 64 (plus 4,92%), Arad – 62 (plus 87,88%) şi Maramureş – 61 (plus 90,62%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Caraş-Severin – 8 (minus 46,67% faţă de ianuarie-martie 2025), Botoşani – 11 (minus 8,33%), Covasna – 11 (plus 83,33%) şi Harghita 11 (plus 175%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 311 (minus 22,06% comparativ cu primele trei luni din 2025), construcţii – 294 (minus 5,77%), transport şi depozitare -152 (minus 24%) şi industria prelucrătoare – 148 %(minus 18,68%).

În martie 2026, au fost consemnate 738 de insolvenţe la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti – 151, Bihor – 52, Timiş -35, Cluj – 29, Ilfov -29, Iaşi 26, Maramureş – 25 şi Prahova – 25.

Te-ar mai putea interesa și
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește noi reguli din 2027
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește ...
Grupul francez SEB, proprietarul mărcii Tefal, riscă un nou proces în Franța din cauza utilizării substanțelor chimice PFAS în unele dintre tigăile sale antiaderente. Trei organizații de......
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum reținute
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum ...
Sute de mii de persoane sunt așteptate la manifestațiile organizate sâmbătă în Franța, pentru al patrulea weekend ...
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ajuns mai devreme
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ...
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va începe duminică dimineață în județele Constanța și ...
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura există de 9 ani. Nu e de la calitatea construcției, ci de la problemele de canalizare ale imobilului
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura ...
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea ...