Criză în Taiwan. Preşedintele nu exclude posibilitatea unui atac din partea Chinei

Preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen a afirmat că nu poate exclude posibilitatea unui atac din partea Chinei asupra insulei, pe fondul creşterii tensiunilor dintre cele două părţi, relatează marţi agenţia Reuters.
Economica.net - mar, 23 ian. 2018, 10:07
Criză în Taiwan. Preşedintele nu exclude posibilitatea unui atac din partea Chinei

Relaţiile între Beijing şi Taipei s-au răcit considerabil după ce Tsai Ing-wen, care conduce Partidul Democratic Progresist, favorabil independenţei Taiwanului, a câştigat alegerile prezidenţiale din 2016. China o suspectează pe Tsai că intenţionează să declare independenţa oficială a insulei, ceea ce reprezintă o ‘linie roşie’ pentru Beijing.

În ultimele luni, China a organizat mai multe serii de exerciţii militare în preajma Taiwanului, subliniind că sunt exerciţii de rutină, dar că nu va tolera nicio încercare a Taipeiului de a-şi declara independenţa.

Întrebată luni seara în cadrul unui interviu de la televiziunea taiwaneză dacă Beijingul ar putea ataca Taiwanul, Tsai Ing-wen a răspuns că ‘această posibilitate nu poate fi exclusă’. ‘Va trebui să vedem dacă factorii lor de decizie politică sunt sau nu raţionali. Privind relaţia Taiwan-China din perspectivă regională, orice responsabil politic raţional trebuie să judece cu foarte mare atenţie dacă lansarea unui război constituie o opţiune’, a spus preşedinta taiwaneză.

Ea a menţionat că armata taiwaneză urmăreşte îndeaproape toate manevrele chineze din preajma sa şi ‘este foarte încrezătoare în faţa acestor situaţii’.

Deşi China a pus capăt mecanismului oficial de dialog dintre cele două părţi, Tsai a recunoscut că există metode de comunicare pentru evitarea neînţelegerilor.

Taiwanul insistă ca SUA, principala sa sursă de armament, să-i furnizeze echipamente avansate, dar încearcă totodată să-şi dezvolte propriile programe de arme pentru a evita ceea ce Tsai Ing-wen a calificat drept ‘anumite dificultăţi politice’ asociate achiziţionării de arme din străinătate într-un context în care China se opune. În interviul citat, lidera taiwaneză şi-a exprimat încrederea că la un moment dat insula va reuşi să producă propriile submarine.

Oficiul chinez pentru relaţiile cu Taiwanul nu a răspuns deocamdată la solicitarea Reuters de a comenta afirmaţiile făcute de Tsai Ing-wen.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...