Criza politică se vede în piață: Bursa a scăzut cu 2%, dobânda la titlurile pe 10 ani a crescut cu 50 de puncte de bază

 Impactul crizei politice se vede deja pe bursă, care a scăzut cu peste 2%, dar şi la randamentele titlurilor de stat pe 10 ani, care au urcat cu 50 de puncte de bază, afirmă preşedintele CFA România, Adrian Codirlaşu.
AGERPRES - mar, 21 apr. 2026, 13:14
Criza politică se vede în piață: Bursa a scăzut cu 2%, dobânda la titlurile pe 10 ani a crescut cu 50 de puncte de bază

„Dacă ne uităm la ce se întâmplă pe pieţele financiare, vom vedea că, la deschidere, Bursa a scăzut cu peste 2% (la 12:30 – n.r.), iar randamentele titlurilor de stat pe 10 ani au crescut, în ultima perioadă, cu aproximativ 50 de puncte de bază. Evoluţiile sunt abia la început şi mai pot apărea ştiri care să mişte preţurile în continuare. Investitorii văd turbulenţe şi şi-au redus o parte din poziţii probabil. Deocamdată impactul asupra pieţei este moderat, însă este negativ”, a explicat marţi, pentru AGERPRES, Adrian Codirlaşu.

El a menţionat că, pe termen lung, ar trebui să acordăm atenţie evoluţiei randamentelor la titlurile de stat pe 10 ani deoarece ele reflecta anticipaţiile atât a investitorilor romani cât şi străini, iar problema principala a economiei româneşti este deficitul bugetar, care va trebui finanţat.

„Iarăşi foarte important. Noi depindem extrem de mult de banii europeni. Asta spun şi agenţiile de rating, că sunt esenţiali pentru a ne finanţa dezechilibrele şi astfel a ne menţine în categoria de rating investment grade. Capacitatea de a lua banii europeni este esenţială pentru a ne putea finanţa deficitele gemene, ambele în teritoriu de nesustenabilitate, şi de a nu intra într-o criză financiară”, a mai spus Adrian Codirlaşu.

De asemenea, preşedintele CFA România a precizat că un alt indicator important, cursul de schimb, este stabil în acest moment.

Te-ar mai putea interesa și
România are la dispoziţie două săptămâni pentru a închide procedurile administrative restante din PNRR ministru
România are la dispoziţie două săptămâni pentru a închide procedurile administrative restante din PNRR ministru
România trebuie să finalizeze, până la 6 noiembrie, toate procedurile administrative restante, pentru ca fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) să poată ajunge în......
RetuRo: Peste 4,1 miliarde de ambalaje SGR, returnate în primele nouă luni din 2026
RetuRo: Peste 4,1 miliarde de ambalaje SGR, returnate în primele nouă luni din 2026
Peste 4,1 miliarde de ambalaje cu simbolul SGR au fost returnate în primele nouă luni ale acestui an, numai în cel de-al ...
Niculescu, după întâlnirea cu Isărescu: „Coerenţa mixului de politici economice şi dialogul constant Guvern-BNR – esenţiale pentru macrostabilitate şi creştere sustenabilă”
Niculescu, după întâlnirea cu Isărescu: „Coerenţa mixului de politici economice şi dialogul constant Guvern-BNR ...
Coerenţa mixului de politici economice şi dialogul constant între Guvern şi Banca Centrală sunt esenţiale pentru susţinerea ...
Câștigătorul premiului de 3,3 milioane de euro de la Loto 6/49 și-a ridicat banii. Cine e
Câștigătorul premiului de 3,3 milioane de euro de la Loto 6/49 și-a ridicat banii. Cine e
Câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 22 octombrie 2026, în valoare de peste 17,761 milioane ...