Încă o notă de plată pentru România: aproape 1 miliard de euro pentru plasticul nereciclat

Adaugă-ne ca sursă preferată

Pentru România, această diferență se traduce și într-o contribuție națională la bugetul Uniunii Europene. Începând cu 1 ianuarie 2021, statele membre plătesc o resursă proprie calculată pe baza cantității de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate, prin aplicarea unei cote uniforme de 0,80 de euro/kg, cu mecanisme de ajustare prevăzute pentru anumite state membre.

Peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

Potrivit informațiilor comunicate de Ministerul Finanțelor, contribuțiile achitate de România au fost de 568.441.792 de lei în 2021, 967.520.790 de lei în 2022, 1.076.896.768 de lei în 2023 și 1.316.701.387 de lei în 2024. În perioada 1 ianuarie – 1 octombrie 2025, suma indicată este de 1.125.859.520 de lei.

Însumate, aceste valori ajung la 5.055.420.257 lei, adică aproape 1 miliard de euro.
Nivelul sumei evidențiază și dimensiunea problemei sistemului de colectare și reciclare. Fiecare kilogram de ambalaj din plastic care rămâne nereciclat influențează baza de calcul a contribuției naționale și, implicit, presiunea exercitată asupra bugetului public.

Unde trebuie concentrat efortul?

În primul rând, accesul la colectarea separată trebuie să fie real și constant. Existența formală a unei pubele sau a unui sac galben nu este suficientă dacă deșeurile sunt ridicate neregulat, fracțiile sunt amestecate ulterior sau cetățenii nu primesc instrucțiuni clare privind ambalajele acceptate.

În al doilea rând, traseul materialului trebuie verificat de la generator până la instalația de reciclare. Datele privind cantitățile colectate, sortate, respinse și reciclate trebuie să fie coerente și verificabile. Fără această trasabilitate, raportarea poate arăta activitate fără a demonstra însă rezultatul final: transformarea deșeului în materie primă secundară.

În al treilea rând, producătorii, organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului, autoritățile locale, operatorii de salubritate, sortatorii și reciclatorii trebuie să lucreze pe indicatori compatibili și comparabili. Cantitatea introdusă pe piață, cantitatea colectată și cantitatea efectiv reciclată nu sunt noțiuni interschimbabile, iar diferențele trebuie explicate și documentate.

Ce înseamnă pentru companii?

Pentru companiile care introduc pe piață produse ambalate, costul plasticului nereciclat întărește nevoia unei abordări care combină conformarea cu proiectarea ambalajelor. Reducerea greutății, eliminarea componentelor dificil de separat, utilizarea formatelor compatibile cu infrastructura de sortare și creșterea conținutului reciclat pot reduce riscurile și pot îmbunătăți circularitatea, dar deciziile trebuie fundamentate pe date tehnice și pe cerințele aplicabile fiecărui ambalaj.

În paralel, companiile au nevoie de evidențe detaliate privind materialul, greutatea, formatul, destinația și canalul de comercializare ale ambalajelor. Aceste informații devin esențiale atât pentru îndeplinirea obligațiilor actuale privind răspunderea extinsă a producătorului (EPR), cât și pentru pregătirea aplicării noilor cerințe europene privind ambalajele și deșeurile de ambalaje.

De la cost bugetar la investiție în circularitate

Contribuția bazată pe plasticul nereciclat nu este, în sine, un substitut pentru investițiile în colectare, sortare și reciclare. Plata către bugetul UE nu construiește automat infrastructură locală și nu rezolvă lipsa de trasabilitate. De aceea, obiectivul public trebuie să fie reducerea bazei care generează contribuția: mai puține ambalaje inutile, o colectare separată mai bună și o cantitate mai mare de plastic efectiv reciclat.

Cele aproape 1 miliard de euro aferente perioadei 1 ianuarie 2021 – 1 octombrie 2025 oferă o măsură clară a costului inacțiunii.

Material de opinie de Adrian Teampău, director Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca Andrei-Cimbru, Manager Taxe de mediu și Economie circulară, Deloitte România