Criza refugiaţilor: Donald Tusk anunţă joi dacă va convoca un summit extraordinar al UE

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat că joi va lua o decizie privind eventuala convocare a unui summit al Uniunii Europene privind migraţia în Europa, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 15 sept. 2015, 16:16
Criza refugiaţilor: Donald Tusk anunţă joi dacă va convoca un summit extraordinar al UE

”În timpul consultărilor mele, unii lideri au cerut un Consiliu European extraordinar privind migraţia. Voi continua consultările şi voi anunţa decizia mea joi”, a scris Tusk pe contul său de Twitter.

Cancelarul german Angela Merkel şi omologul său austriac Werner Faymann au cerut marţi organizarea, săptămâna viitoare, a unui summit al Uniunii Europene pentru soluţionarea crizei refugiaţilor.

Într-o conferinţă de presă comună la Berlin, Merkel a afirmat că Germania, Austria şi Suedia nu pot gestiona singure criza refugiaţilor. Şefa executivului german şi-a exprimat sprijinul pentru recenta decizie adoptată de Berlin de a impune controale frontaliere în fata afluxului masiv de solicitanţi de azil, menţionând că măsura are ca scop facilitarea înregistrării refugiaţilor.

La rândul său, Slovacia – care se opune propunerii Comisiei Europene de redistribuire a refugiaţilor între ţările membre pe baza unor cote obligatorii – s-a pronunţat pentru organizarea unui summit extraordinar al UE.

Miniştrii de interne din statele UE, reuniţi luni seară la Bruxelles, nu au reuşit să adopte noua propunere de redistribuire de urgenţă a 120.000 de refugiaţi între statele membre ale Uniunii Europene, prezentată pe 9 septembrie de Comisia Europeană. Propunerea face parte dintr-un plan în şapte puncte pentru soluţionarea crizei refugiaţilor cu care se confruntă Europa. Primul punct al planului, reprezentat de mecanismul de relocare de urgenţă a refugiaţilor, prevede redistribuirea rapidă a 54.000 de refugiaţi aflaţi în Ungaria, 50.400 în Grecia şi 15.500 în Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...