Problemele mari cu motorina din Europa se vor agrava, avertizează Morgan Stanley. În România, prețurile continuă să crească

Piaţa de motorină din Europa se confruntă cu o serie de mari probleme simultane pe partea de aprovizionare, susţin analiştii băncii americane Morgan Stanley, care atrag atenţia asupra nivelului record al marjelor de rafinare şi a stocurilor scăzute din regiune, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 20 iul. 2026, 09:37
Problemele mari cu motorina din  Europa se vor agrava, avertizează Morgan Stanley. În România, prețurile continuă să crească

„Situaţia este cu adevărat tensionată. Calculele noastre privind cererea şi oferta arată o scădere a stocurilor europene de motorină la minime multianuale spre sfârşitul anului”, susţin analiştii Morgan Stanley, într-un raport din 19 iulie.

Pieţele de energie din întreaga lume au fost zguduite luna aceasta de noua izbucnire a războiului dintre SUA şi Iran, deşi preţurile produselor petroliere au crescut mai puternic decât cele ale ţiţeiului. Piaţa de motorină, un combustibil de bază care este utilizat de camioane, agricultură şi industrie, s-a contractat din cauza mai multor factori, inclusiv perturbările din Strâmtoarea Ormuz, dar şi a atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti precum şi decizia Moscovei de a interzice exporturile de motorină.

„În prezent, principalul blocaj din sistemul petrolier este capacitatea de rafinare, mai mult decât ţiţeiul”, susţin analiştii Morgan Stanley, arătând spre unele încărcături de petrol african nevândute, precum şi spre preţurile negative de pe bursă din anumite zone ale pieţei.

„Epicentul tuturor acestor fenomene este piaţa motorinei, şi în special Europa”, adaugă analiştii. Aceştia subliniază că marjele de rafinare la motorină în nord-vestul Europei au crescut la un nivel record şi adaugă că se aşteaptă ca stocurile locale de motorină să se reducă constant începând din august, ajungând la un minim de aproximativ 299 de milioane de barili în noiembrie, cel mai mic nivel pentru această perioadă a anului de după 2015.

Un alt factor mai îndepărtat care creează probleme este situaţia din sectorul industrial din China, în condiţiile în care rafinăriile procesează mai puţin ţiţei. „China nu furnizează direct motorină Europei, dar atunci când China produce mai puţină motorină, pur şi simplu există mai puţin produs în sistemul global care se revarsă spre vest”, subliniază analiştii.

Cu toate acestea, analiştii de la Morgan Stanley au avertizat că toate restricţiile se reflectă deja în preţuri, sfătuind investitorii să nu parieze pe noi câştiguri faţă de nivelurile actuale.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...