Croația este din ce în ce mai aproape de atingerea obiectivului de a intra în programul Visa Waiver

Croaţia a făcut marţi un nou pas către intrarea în programul Visa Waiver după ce a semnat un acord de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor pasagerilor, au anunţat ministrul de interne croat Davor Bozinovic şi ambasadorul american la Zagreb Robert Kohorst, relatează agenţia de ştiri croată Hina, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 20 oct. 2020, 18:17
Croația este din ce în ce mai aproape de atingerea obiectivului de a intra în programul Visa Waiver

Semnarea documentului este un pas major către ridicarea obligativităţii vizelor, a declarat ambasadorul american. Pas cu pas, Croaţia a făcut tot ce era necesar pentru a se califica pentru programul Visa Waiver, adăugând însă că mai sunt lucruri de făcut pentru a încheia acest proces.

Documentul a fost semnat în două locaţii, la Zagreb şi la Washington, de ministrul Bozinovic şi de un oficial de rang înalt din cadrul Direcţiei vămilor şi protecţiei frontierelor din SUA, Pete Flores.

Documentul furnizează o bază legală pentru schimbul de date privind pasagerii în scopul depistării, investigării şi altor activităţi legate de prevenirea terorismului şi altor infracţiuni grave transfrontaliere, a spus Bozinovic.

Robert Kohorst a afirmat că Croaţia şi SUA cooperează pe deplin ca parteneri şi că guvernul croat şi ministerele sale au investit mult efort pentru anularea obligativităţii vizelor.

„Finalizăm chestiuni tehnice zilnic pentru a obţine ridicarea obligativităţii pentru cetăţenii croaţi”, a dat asigurări Bozinovic.

El a reamintit că luni el şi cu ambasadorul SUA au vizitat Centrul de ştiinţe criminalistice al Ministerului de Interne, prilej cu care Kohorst a dat asigurări presei că obligativitatea vizelor va fi ridicată în curând, dar nu înainte de 31 decembrie.

El a menţionat că trebuie îndeplinite unele condiţii tehnice şi că serviciile americane trebuie să vadă la faţa locului toate procedurile din Croaţia.

Croaţia, Bulgaria, România şi Cipru sunt singurele state din Uniunea Europeană ai căror cetăţeni nu pot intra pe teritoriul SUA fără viză.

Intrarea în programul Visa Waiver este condiţionat de îndeplinirea mai multor condiţii, iar ultima dintre acestea îndeplinite de Croaţia este o proporţie a refuzului cererilor de viză mai mic de 3%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...