Croația și-a deschis începând de joi frontierele pentru cetățenii din zece state ale Uniunii Europene

Preocupată pentru sectorul său turistic lovit de pandemia de COVID-19, Croaţia şi-a redeschis joi frontiera pentru cetăţenii din zece ţări ale Uniunii Europene, a anunţat premierul Andrej Plenkovic (foto), citat de AFP, informează Agerpres.
Economica.net - J, 28 mai 2020, 15:19
Croația și-a deschis începând de joi frontierele pentru cetățenii din zece state ale Uniunii Europene

Pe lista acestor ţări figurează în special Germania, Slovenia şi Austria, ai căror cetăţeni sunt printre cei mai numeroşi vizitatori în fiecare an ai Croaţiei, mai ales pe coasta sa adriatică.

Croaţia a revocat „interdicţia temporară de trecere a frontierei pentru cetăţenii din mai multe ţări”, a declarat Andrej Plenkovic în cursul unei reuniuni a cabinetului său. „Deschidem pentru turism”, a adăugat el.

Măsura îi vizează de asemenea pe cehi, estonieni, unguri, letoni, lituanieni, polonezi şi slovaci.

Ţară membră a UE, Croaţia a înregistrat în 2019 circa 20 de milioane de turişti, dintre care aproape 90% străini.

Unii experţi estimează că veniturile generate din turism, sector care reprezintă aproximativ 20% din Produsul Intern Brut (PIB) croat, ar putea scădea cu 70% în acest an din cauza efectelor pandemiei.

Croaţia a fost relativ ocolită de noul coronavirus, cu puţin peste 2.000 de persoane contaminate şi 100 de decese la o populaţie de 4,2 milioane de locuitori, iar guvernul contează pe aceste circumstanţe pentru a atrage turişti în timpul verii.

Plenkovic a explicat că ţările ai căror cetăţeni pot vizita Croaţia au fost alese în funcţie de tendinţa epidemiei, similară celei din ţara sa.

Croaţia a început la 20 mai deschiderea frontierei sale, autorizând intrarea cetăţenilor din toate ţările UE, dar cu condiţia ca ei să călătorească din motive profesionale sau să deţină în Croaţia bunuri imobiliare, o navă sau o rezervare de cazare.

De acum cetăţenii celor zece ţări vizate de noua măsură nu vor fi obligaţi să-şi justifice călătoria. Ei vor trebui în schimb să-şi prezinte datele personale pe un site special înainte de a călători, cu scopul de a-şi reduce timpul de aşteptare la frontieră.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...