Cu o lună înainte de prezidenţiale, Putin la cote ridicate în sondaje, fără program, fără dezbateri, fără oponenţi

Fără un program, fără dezbateri şi fără o opoziţie serioasă, preşedintele rus în funcţie, Vladimir Putin, se mulţumeşte cu o campanie minimă pentru alegerile prezidenţiale din 18 martie, pe care - potrivit sondajelor - le va câştiga fără probleme, în vederea celui de-al patrulea mandat, comentează vineri AFP.
Economica.net - vin, 16 feb. 2018, 09:29
Cu o lună înainte de prezidenţiale, Putin la cote ridicate în sondaje, fără program, fără dezbateri, fără oponenţi

În vizită la o uzină pe Rostov pe Don (sud), într-o întâlnire cu oameni de ştiinţă la Novosibirsk (Siberia) sau comemorând victoria armatei sovietice împotriva Germaniei naziste în luptele de la Volgograd (sud), de 18 ani omul forte al Rusiei, Putin şi-a înmulţit apariţiile publice în calitate de şef al statului în exerciţiu, ferindu-se de orice promisiuni, de orice mulţimi sau mitinguri electorale.

‘Putin nu desfăşoară o campanie electorală. El îşi îndeplineşte obligaţiile prezidenţiale şi asta este campania sa’, consideră politologul Andrei Kolesnikov, de la Centrul Carnegie din Moscova. ‘Este singurul candidat fără program. Aceasta este foarte alarmant, este o dovadă a dispreţului faţă de poporul său’, susţine el.

Rezultatul scrutinului, de la care a fost eliminat principalul opozant Aleksei Navalnîi din cauza unei condamnări penale, nu lasă loc de îndoială: în lipsa unei surprize uriaşe, Vladimir Putin va fi reales pentru cel de-al patrulea mandat, prevăzut pentru şase ani, adică până în 2024, aproape un sfert de secol după ce a fost numit succesor de către Boris Elţin.

Cu o lună înainte de scrutin, el este creditat cu peste 71,5% din intenţiile de vot, conform unui sondaj publicat miercuri de Institutul VŢIOM, apropiat de guvern. Este un procent mai mare decât scorul pe care l-a înregistrat în 2012 (63,6%) şi cu mult peste concurenţii săi.

Vladimir Putin a respins orice dezbatere cu oponenţii săi şi a refuzat să utilizeze timpul de antenă pus la dispoziţie candidaţilor. Cu toate acestea, el este omniprezent pe canalele de televiziune, care urmăresc tot ceea ce face el.

Pe străzi, unele afişe de campanie îl arată stând sobru în faţa unei hărţi a Rusiei cu sloganul ‘Un preşedinte puternic pentru o ţară puternică’.

Acestea sunt mai puţin numeroase decât cele ale Comisiei Electorale care îi încurajează pe ruşi să meargă să vot, proclamând: ‘Ţara noastră, preşedintele nostru, alegerea noastră!’

Principala provocare a lui Vladimir Putin este să asigure o rată de participare suficient de ridicată pentru a conferi legitimitate rezultatelor alegerilor, având în vedere că învingătorul este deja cunoscut.

‘Ne-am întors la ceea ce speram să fi lăsat în urmă după căderea puterii sovietice: alegeri ritualice când rezultatul este programat’, scrie editorialistul Fiodor Kraşeninnikov în săptămânalul de opoziţie New Times.

În această campanie fără suspans, imaginea cea mai memorabilă rămâne cea a lui Vladimir Putin făcând baie în apa rece ca gheaţă a lacului Seliger de Bobotează.

Fiecare eveniment la care el participă este organizat îndeaproape, cu presa ţinută la distanţă şi invitaţi aleşi dintre simpatizanţi, cum ar fi întâlnirea sa cu primarii din oraşele mici, la care unul dintre ei a anunţat cu emoţie că gemenii lui s-au născut în aceeaşi zi cu preşedintele.

Potrivit lui Oleg Kaşin, de la site-ul de ştiri Republic.ru, Vladimir Putin ‘nu prea are dorinţa să facă nimic şi aceasta este principala informaţie despre aceste prezidenţiale’.

În tabăra observatorilor pro-Kremlin, politologul Nikolai Kalmâkov salută o campanie ‘civilizată’.

‘Preşedintele realizează ‘o adevărată muncă concretă, care arată rezultate mai bune decât ieşirile populiste care urmăresc să câştige unul sau două puncte’, spune acest expert de la Universitatea Ranepa.

În absenţa lui Aleksei Navalnîi, care a făcut să iasă în stradă zeci de mii de tineri anul trecut şi a chemat la boicotarea scrutinului prezidenţial, Vladimir Putin se confruntă cu doi noi rivali: oponenta liberală Ksenia Sobceak şi Pavel Grudinin, un om de afaceri milionar desemnat de Partidul Comunist.

Fostă vedetă de televiziune devenită jurnalistă de opoziţie, Ksenia Sobceak îşi propune să-i reunească pe cei nemulţumiţi de sistemul lui Putin, încarnând ‘votul împotriva tuturor’.

Deşi recunoaşte că nu poate să mizeze decât pe 3% din voturi, ea s-a remarcat prin critici foarte dure la adresa preşedintelui rus, neobişnuite în spaţiul public.

Candidatul Partidului Comunist, Pavel Grudinin, directorul ‘Sovhoz Lenina’ – o fermă de fructe şi produse lactate de lângă Moscova – se află pe locul al doilea, în pofida unei reflectări foarte negative în mass-media. El este creditat cu 7,3% din intenţiile de vot de către Institutul VŢIOM.

Potrivit expertului Andrei Kolesnikov, ‘intriga’ reală a acestei campanii rezidă în aceste două personalităţi: capacitatea Kseniei Sobceak de a crea un partid liberal după prezidenţiale şi cea a lui Pavel Grudinin de prelua conducerea Partidului Comunist de la Ghennadi Ziuganov, liderul formaţiunii de la căderea URSS.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...