Cuba autorizează accesul la Internet pe telefoanele mobile

Cubanezii înstăriţi urmează să aibă aces la Internet pe telefonul mobil începând de joi, a anunţat monopolul de stat al telecomunicaţiilor ETECSA, relatează Reuters, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 05 dec. 2018, 19:30
Cuba autorizează accesul la Internet pe telefoanele mobile

Aproape jumătate dintrei cei 11,2 milioane de cubanezi deţine un telefon celular, însă nu toţi vor fi în măsură să plătească preţul accesului la web.

Preţul lunar al pachetelor anunţate în jurnalul televizat de marţi seara de către conducerea monopolului în telecomunicaţii ETECSA este cuprins între şapte dolari (6,20 euro) şi 30 de dolari (26 de euro),

Salariul mediu al angajaţilor în sectorul public este de aproximativ 30 de dolari pe lună.

Insula comunistă înregistrează o întârziere considerabilă în privinţa accesului la Internet, atât din cauza lipsei de bani şi embargoului comercial pe care i l-au impus de Statele Unite, cât şi a îngrijorării Guvernului faţă de valul de informaţii care circulă pe Internet, potrivit News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este vorba despre digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor......
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...