Cuc: Am iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă, prin care venim să rezolvăm problema contestaţiilor

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Brăila, că la nivelul ministerului pe care îl reprezintă a fost iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se doreşte rezolvarea problemei contestaţiilor, care blochează marile lucrări de infrastructură din România, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 05 apr. 2019, 13:41
Cuc: Am iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă, prin care venim să rezolvăm problema contestaţiilor

„Săptămâna trecută am iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă, prin care venim să rezolvăm problema contestaţiilor, astfel încât, după cele 30 de zile de deliberare la CNSC, când avem o hotărâre, să putem semna contractul şi să lăsăm mai departe contestatarii de meserie, care vor să blocheze proiectele, să se ducă în instanţă, dar noi să finalizăm proiectele. Nu se mai poate să aşteptăm tot timpul, după tot fel de contestaţii. Am vorbit şi cu domnul ministru Toader, aştept punctul de vedere şi de la Ministerul de Justiţie pe această ordonanţă. Sper ca în două săptămâni să fie în Guvern şi nu o să mai avem probleme cu niciun contestatar. Ei pot să îşi facă treaba lor, să blocheze, noi mergem mai departe cu proiectele, fiindcă sunt nenumărate proiecte mari de infrastructură, care au fost licitate în 2015 şi a trebui să aşteptăm doi ani şi jumătate hotărârea instanţei ca să putem să începem contractul de proiectare şi execuţie. Aşa ceva e inadmisibil”, a declarat ministrul Cuc.

Ministrul Transporturilor a precizat că în această ordonanţă de urgenţă au fost introduse şi amendamente din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în sensul stabilirii unor termene privind procedurile de licitaţie.

„Sper ca în două săptămâni să fie în Guvern. Singura problemă este legată de amendamentele pe care le va avea Ministerul Justiţiei pe această ordonanţă. Am introdus şi nişte amendamente din partea CNSC, în sensul că pe de o parte semnăm contractele şi nu va mai plana niciun fel de teamă asupra funcţionarilor să semneze contractele, dar pe de altă parte trebuie ca şi evaluările pe care le fac beneficiarii la procedurile de licitaţie să se termine mai repede, să facă evaluarea în 30 de zile. Doar în situaţii temeinic justificate termenul se mai poate prelungi cu încă 60 de zile. Nu mai aşteptăm, grăbim semnarea, eu nu mai pot sta după funcţionari să evalueze în 6-7 luni un proiect”, a completat Răzvan Cuc.

Te-ar mai putea interesa și
Teren cu autorizație pentru construcția de blocuri în buza Deltei Văcărești din București, scos la vânzare. Cine îl vinde
Teren cu autorizație pentru construcția de blocuri în buza Deltei Văcărești din București, scos la vânzare. Cine ...
Un teren de aproape 11.000 de mp cu autorizație pentru construirea a două blocuri de 11 etaje în buza Deltei Văcărești din Capitală este scos la vânzare pentru mai bine de 13 milioane de......
Cum încearcă ANAF să transforme una dintre cele mai controversate activități ale statului: ”Un exemplu este vânzarea bunurilor lui Marian Vanghelie”
Cum încearcă ANAF să transforme una dintre cele mai controversate activități ale statului: ”Un exemplu este vânzarea ...
Platforma eLicitații ANAF, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală vinde online bunurile confiscate și ...
Procurorii au pus sechestru pe un imobil aparținând OMNIASIG, în cadrul anchetei privind aducerea în țară a unui elicopter medical prin contrabandă
Procurorii au pus sechestru pe un imobil aparținând OMNIASIG, în cadrul anchetei privind aducerea în țară a unui elicopter ...
Compania de asigurări OMNIASIG a transmis în această seară un comunicat în care anunță că a luat act de măsurile ...
Irakul nu va ieși din OPEC, dar vrea să-și crească semnificativ producția de petrol
Irakul nu va ieși din OPEC, dar vrea să-și crească semnificativ producția de petrol
Irakul nu va ieşi din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), dar caută o cotă corectă de producţie în ...