Cuc: contractul de execuţie a lucrărilor pe tronsonul Bucureşti-Fundulea se va semna săptămâna viitoare. Încercăm să nu afectăm sezonul estival

Contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a autostrăzii Soarelui, tronsonul dintre Bucureşti şi Fundulea, va fi semnat săptămâna viitoare, după care se va intra la lucru, însă nu înainte de a avea o discuţie cu ministrul Turismului, pentru a găsi o formulă astfel încât să nu afectăm sezonul estival, a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Palatul Victoria.
Economica.net - mie, 22 mai 2019, 18:08
Cuc: contractul de execuţie a lucrărilor pe tronsonul Bucureşti-Fundulea se va semna săptămâna viitoare. Încercăm să nu afectăm sezonul estival

„Contractul de execuţie a lucrărilor se va semna săptămâna viitoare, după care se va intra la lucru pe autostradă, dar înainte voi avea şi o discuţie premergătoare cu domnul ministru al Turismului, să găsim o formulă foarte bună să nu afectăm sezonul estival. Între timp, vreau să vă asigur că la nivelul Companiei de Autostrăzi, pentru a preveni întâmplările de anul trecut, s-a format un fel de SMURD, care poate interveni în orice moment dacă apar anumite probleme pe acest tronson între Bucureşti şi Fundulea. Dar, încă o dată repet, contractul se va semna şi firmele vor intra la execuţie. Sunt bani prevăzuţi, sume, deci nu este nicio problemă. Sunt firme care pot duce lucrările”, a spus ministrul.

Întrebat dacă se va lucra noaptea, Răzvan Cuc a răspuns: „Vom încerca să nu afectăm sezonul estival şi, dacă e nevoie, cu siguranţă cei care au câştigat licitaţia vor lucra noaptea”.

„Modul în care vom discuta de acum cu constructorii va fi un mod foarte aplicat. Bun, noi am înţeles şi repet: statul român este un partener onest, dar ei trebuie să ţină cont şi de nevoile românilor şi trebuie să se plieze după nevoile noastre cât timp – şi tot timpul – statul i-a plătit la timp şi i-a ajutat în îndeplinirea proiectelor din punct de vedere administrativ”, a adăugat şeful de la Transporturi.

În noiembrie 2018, CNAIR a scos la licitaţie lucrările de întreţinere a părţii carosabile pe A2, Bucureşti – Fundulea, de circa 30 de kilometri, valoarea totală estimată a contractului fiind de circa 131,1 milioane de lei, fără TVA.

Lucrările propuse a se realiza în cadrul acestui contract sunt frezarea dalei de beton de ciment existentă pe o grosime de 8 centimetri, refacerea rosturilor transversale şi longitudinale, colmarea fisurilor şi crăpăturilor, refacerea dalelor de beton, realizarea covorului asfaltic şi a marcajelor rutiere (longitudinal, transversal şi diverse).

Perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni (se va lucra două sezoane pe an, primăvara şi toamna), iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 36 luni, potrivit CNAIR. Data limită de depunere a ofertelor sau a cererilor de participare a fost 13 decembrie 2018.

Pe sectorul de beton al A2 (Bucureşti – Fundulea) sunt instituite restricţii de viteza de 80 km/h, care vor fi menţinute până la finalizarea reparaţiilor capitale.

Te-ar mai putea interesa și
Teren cu autorizație pentru construcția de blocuri în buza Deltei Văcărești din București, scos la vânzare. Cine îl vinde
Teren cu autorizație pentru construcția de blocuri în buza Deltei Văcărești din București, scos la vânzare. Cine ...
Un teren de aproape 11.000 de mp cu autorizație pentru construirea a două blocuri de 11 etaje în buza Deltei Văcărești din Capitală este scos la vânzare pentru mai bine de 13 milioane de......
Cum încearcă ANAF să transforme una dintre cele mai controversate activități ale statului: ”Un exemplu este vânzarea bunurilor lui Marian Vanghelie”
Cum încearcă ANAF să transforme una dintre cele mai controversate activități ale statului: ”Un exemplu este vânzarea ...
Platforma eLicitații ANAF, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală vinde online bunurile confiscate și ...
Procurorii au pus sechestru pe un imobil aparținând OMNIASIG, în cadrul anchetei privind aducerea în țară a unui elicopter medical prin contrabandă
Procurorii au pus sechestru pe un imobil aparținând OMNIASIG, în cadrul anchetei privind aducerea în țară a unui elicopter ...
Compania de asigurări OMNIASIG a transmis în această seară un comunicat în care anunță că a luat act de măsurile ...
Irakul nu va ieși din OPEC, dar vrea să-și crească semnificativ producția de petrol
Irakul nu va ieși din OPEC, dar vrea să-și crească semnificativ producția de petrol
Irakul nu va ieşi din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), dar caută o cotă corectă de producţie în ...