Cum a reacţionat Fidel Castro la vestea că a murit

Liderul cubanez Fidel Castro, în vârstă de 85 de ani, "râde" despre zvonurile privind presupusul său deces, apărute pe reţelele sociale.
Economica.net - mie, 04 ian. 2012, 08:30

Un blogger oficial cubanez a lansat informaţia că fostul preşedinte cubanez, Fidel Castro,  „analizează şi râde de zvonurile de pe Twitter.

CIA a încercat să îl ucidă de peste 700 de ori, iar Twitter urmează aceeaşi cale”, afirmă bloggerul Yohandry pe site-ul www.yohandry.com, fără să dea însă detalii.

Castro s-a retras de la putere în 2006, din cauza unei boli grave, care l-a ţinut mult timp internat într-un spital din ţară, unde a fost operat – oficial de o infecţie abdominală – iar acum  s-a retras la domiciliul său din Havana. L-a lăsat la putere pe fratele lui mai mic, Raul Castro.

Yohandry a făcut „o pauză” în vacanţa de sfârşit de an, tocmai pentru a dezminţi zvonurile depre starea de sănătate a „părintelui” Revoluţiei cubaneze. Blogger-ul a mai anticipat că „2012 va fi un an de mare mişcare în Cuba”.

Acasă la el acum, Castro se consacră scrierii „reflecţiilor” sale pe subiecte internaţionale, publicate de presa oficială şi rareori este vizitat din partea demnitarilor străini. Cea mai recentă dintre acestea a fost cea a preşedintelui din Haiti,  Michel Martelly, la 18 noiembrie.

Cele mai recente fotografii cu el publicate de site-ul oficial Cubadebate datează din timpul recepţiei organizate la domiciliul său pentru jurnalistul venezuelan Mario Silva, venit la 8 septembrie pentru a dezminţi zvonurile privind starea sa de sănătate.

Televiziunea cubaneză a anunţat luni că Fidel Castro a trimis scrisori de felicitare şi urări pentru 2012 medicilor cubanezi aflaţi în misiune în Bolivia. El i-a urat vineri „însănătoşire grabnică” unui celebru jucător de base-ball local, victima unui accident rutier.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere față de estimările inițiale. Profitul net a crescut cu aproximativ 34% în primul semestru al anului
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere ...
Cris-Tim Family Holding, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară, și-a ajustat în creștere estimările bugetare pentru 2026, vizând în prezent venituri totale de 1,2......
Super Technologies, susținută de Blackstone, devine partener strategic al organizației Atlantic Council din SUA și partener fondator al platformei Power of Sports
Super Technologies, susținută de Blackstone, devine partener strategic al organizației Atlantic Council din SUA și partener ...
Super Technologies, companie românească globală de tehnologie și divertisment susținută de investitori instituționali ...
Gigantul chinez SANY cumpără o baterie de capacitate mare aflată în stadiul de proiect, în zona Moldovei
Gigantul chinez SANY cumpără o baterie de capacitate mare aflată în stadiul de proiect, în zona Moldovei
Avocații de la Clifford Chance Badea au asistat RNV Infrastructure SRL, parte din Grupul Renovatio, la vânzarea integrală ...
Modificări la procedurile de intrare pe Canalul Sulina pentru a reduce perioada de aşteptare a navelor
Modificări la procedurile de intrare pe Canalul Sulina pentru a reduce perioada de aşteptare a navelor
Autorităţile vor începe să autorizeze intrarea navelor care se îndreaptă spre porturile de la Dunăre prin Canalul ...