Cum amenajezi garsoniera ca să-i creşti instant preţul de vânzare. 9 trucuri care dau roade imediat

(Re)amenajarea garsonierei pe care o ai de vânzare te poate ajuta să o vinzi mai repede, dar și la un preț mai bun.
Economica.net - mar, 01 sept. 2020, 19:09
Cum amenajezi garsoniera ca să-i creşti instant preţul de vânzare. 9 trucuri care dau roade imediat

Pentru majoritatea cumpărătorilor, achiziția unei locuințe este o decizie puternic emoțională, astfel că prima impresie creată de o proprietate va juca un rol foarte important în luarea unei decizii. De aceea, dacă vrei să-ți vinzi garsoniera la un preț cât mai bun, ar trebui să fii foarte atent la modul său de „prezentare”, ocupându-te atât de reparația micilor defecțiuni, cât și de „detaliile” de amenajare. Poți apela, de ce nu, chiar și la trucuri de home staging pentru a o pregăti de vizionare.

Cum poți crește prețul de vânzare al unui imobil

Potrivit datelor Imobiliare.ro, apartamentele de pe piața bucureșteană care dispun de îmbunătățiri sau se află într-o stare bună de funcționare au, în medie, un preț de vânzare cu 32% mai mare comparativ cu cele care necesită renovare. Cu ajutorul unei „reîmprospătări” a ambientului, poți descoperi, așadar, cumpărători dispuși să scoată mai mult din buzunar pentru o locuință – inclusiv dacă aceasta este gata mobilată.

Idei de amenajare a unei garsoniere

“Less is more” spune un binecunoscut principiu de design minimalist. Deși se aplică și în cazul locuințelor spațioase, de talia vilelor, acesta este cu atât mai valabil când vine vorba de căutarea unor idei de amenajare pentru o garsonieră mică. Iată, așadar, la ce să fii atent:

Mobilier:

Oricât de spațioasă ar părea o garsonieră, evită pe cât se poate să o sufoci cu „mobilier”. Integrează în decor numai acele elemente care îți sunt cu adevărat necesare, precum un pat sau o canapea extensibilă, un dressing, o noptieră și/sau o comodă și, poate, o măsuță de cafea. Pentru a evita orice surprize ulterioare, înainte de achiziționa aceste piese va trebui să ții cont de dimensiunea exactă, dar și de configurația camerei. Dacă vrei ca lucrurile să se potrivească perfect în spațiul pe care îl ai la dispoziție, poți opta pentru mobilă făcută la comandă (evitând, desigur, piesele masive). Această din urmă soluție este recomandată mai ales în cazul mobilei de bucătărie – căci în asemenea situații se întâmplă adesea ca ofertele disponibile în magazine să nu corespundă cu specificațiile acestei încăperi.

Pentru a se încadra cum trebuie în spațiul disponibil, este recomandat ca mobila de bucătărie să fie făcută la comandă.

Pereți:

În ceea ce privește culoarea pereților, trebuie să știi că cea mai potrivită variantă pentru locuințele mici tot albul rămâne: această (non)culoare valorifică la maximum influxul de lumină naturală și maximizează, prin aceasta, senzația de spațiu. Un alt avantaj al unei asemenea alegeri este și faptul că nu te va limita în alegerea mobilierului, a celorlalte finisaje sau a decorațiunilor. Mai poți opta pentru vopsirea pereților în nuanțe de crem sau pasteluri deschise – iar culorile preferate le poți integra în decor prin diferite accesorii.

Pardoseala:

Atât în dormitoare, cât și în camerele de zi, cea mai populară alegere pentru tratarea pardoselii este parchetul. Și aici trebuie să fii, însă, foarte atent la culoare, evitând tonurile întunecate, de tipul wenge: pe lângă faptul că ar „închide” din punct de vedere vizual spațiul limitat al unei garsoniere, o asemenea nuanță ar fi și foarte greu de întreținut, trădând orice urmă de praf. Optează, mai degrabă, pentru o nuanță deschisă de lemn, mergând chiar până la bej sau gri – nuanțe care ar conferi o eleganță deosebită întregii amenajări. Pentru un plus de confort, al tău, dar și al potențialului cumpărător, poți integra în decor și un covor șic (care să nu ocupe, însă, toată camera).

Accesorii și decorațiuni

La capitolul accesorii, concentrează-te pe cele necesare, precum draperiile și perdelele sau un covor șic – de care te poți folosi pentru a da un plus de culoare întregului ambient. Principiul minimalist “Less is more” se aplică, desigur, și când vine vorba de decorațiuni. Asta nu înseamnă că ele ar trebui să lipsească cu desăvârșire, ci doar că ar trebui integrate în decor cu măsură și bun gust – un tablou de efect (sau două) pot face mai mult decât o sumedenie de mici „suveniruri” adunate de-a lungul anilor și pierdute prin rafturile bibliotecii. Mai ales când urmează să primești în vizită un potențial cumpărător evită, pe cât posibil, expunerea unor obiecte prea personale. Scopul este acela de a crea o atmosferă plăcută, dar pe cât posibil neutră, astfel încât persoana respectivă să se poată „vedea” cu adevărat locuind acolo.

 Este de preferat să dai culoare unui ambient mai degrabă prin accesorii decât prin finisaje

Alte idei practice, pentru o garsonieră mică

• Ca orice alt proiect de amenajări interioare, și pregătirea unei garsoniere pentru vânzare ar trebui să înceapă cu o planificare. Înainte de a porni în căutarea unor piese de mobilier, gândește-te la schema cromatică generală în care ai dori să te încadrezi, selectând în primul rând culorile de fundal.
• Atât în materie de finisaje, cât și de mobilier, culorile închise sunt de evitat: albul reprezintă, și aici, o alegere foarte bună, inclusiv în combinații cu nuanțe deschise de lemn. Vei avea, în plus, parte de o surpriză: mobilierul în nuanțe deschise, inclusiv alb, este mult mai ușor de întreținut!
• Dacă ai de ales, nu te lăsa tentat de varianta unei bucătării deschise: deși prin eliminarea unui perete ai beneficia de un plus de spațiu, „consecințele” gătitului vor contrabalansa acest avantaj.
• Când pleci la cumpărături de mobilier încearcă, pe cât posibil, să găsești piese multifuncționale, precum o măsuță de cafea care poate fi folosită, la nevoie, pe post de birou sau un fotoliu compact, dar care să se poată transforma într-un pat de oaspeți. Asemenea „artificii” te vor ajuta să economisești spațiu, dar îți vor oferi și un plus de confort.
• Spațiile de depozitare generoase, dar bine camuflate, sunt un mare plus, mai ales într-un spațiu de dimensiuni reduse, cu design de inspirație minimalistă.

Concluzii

După pregătirea proprietății tale pentru vânzare vei avea nevoie, desigur, și de o promovare profesionistă, pentru a ajunge la cumpărătorul potrivit. Indiferent în ce oraș (sau cartier) se află garsoniera pe care o ai de vânzare, poți adăuga anunţul tău pe Imobiliare.ro, cel mai mare site de profil din România, cu un trafic pe măsură. Portalul îți vine în întâmpinare cu o multitudine de instrumente utile, disponibile inclusiv în aplicația gratuită (ce poate fi descărcată de pe App Store sau Google Play). Noua opțiune Video/Foto 360, spre exemplu, te va ajuta să pui cât mai bine în valoare atuurile nou-dobândite de proprietatea ta. Tot aici vei găsi, alături de articole și studii despre piața imobiliară, și o secțiune de idei de amenajare.

Sursă foto: Dreamstime.com

 

 


Te-ar mai putea interesa și
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut în ţările din afara blocului comunitar 867.000 de tone de ciocolată şi batoane de ciocolată, cu 2% mai mult faţă de 2022 (852.000......
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
România are un preţ la energie electrică cel mai mic din regiune, fiind un efect al investiţiilor în "energie verde, ...
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Prăbuşirea podului Francis Scott Key din Baltimore are efecte diferite asupra producătorilor de automobile din Germania, ...
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, ...