Cum arăta litoralul românesc acum 100 de ani

Vara e pe sfârşite, iar un număr record de români au ales anul acesta litoralul românesc pentru a-şi petrece vacanţa. Dacă poze cu litoralul de la noi din perioada comunistă se mai găsesc, imagini cu litoralul la începutul anilor 1900 sunt mai rare. ECONOMICA.NET îţi prezintă cum arăta litoralul românesc acum 100 de ani. 
Economica.net - S, 27 aug. 2016, 21:06
Cum arăta litoralul românesc acum 100 de ani

Acum 100 de ani, staţiunile de pe litoral erau sate de pescari. Prima staţiune de pe litoralul românesc a fost Eforie Sud. Pe la 1899, boierul Movilă, de loc de prin Moldova, a pus piatra de temelia la primul hotel, care de altfel îi purta numele. A adus specialişti de la Viena pentru a analiza nămolul de la Techirghiol, dar şi familii de zidari care au construit două hoteluri.

Apoi, în primăvara lui 1902, când clădirile au fost finalizate, Movilă începe să-şi facă reclamă în ţară, dar şi peste hotare. Nu mult a trecut până când i-a venit ideea de a parcela un tren în mai multe locuri de casă pe care să le vândă. Doi ani mai târziu, moşierul moare, însă familia continuă vânzarea de terenuri. 

Până în 1938, aici se construiesc circa 500 vile, hoteluri și case de locuit. Stațiunea ajunge astfel să poată găzdui în 1938 până la 20.000 vizitatori pe sezon. (Sursa: Wikipedia) Click pe GALERIA FOTO pentru mai multe imagini. 

 

La nord de actuala stațiune Mamaia exista un sătuc dobrogean costier tipic. Satul era locuit de pescari greci și lipoveni, oieri români și crescători de cai tătari, iar denumirea pare că vine de la numele unui tătar al locului, pe nume Mamai. 

Actualul amplasament al staţiunii era neconstruit până în 1906, când aici apar primele cabine de lemn reunite sub două pavilioane, terminate cu câte un foișor, și o punte care înainta în mare. Inaugurarea primelor construcții a avut loc pe 22 august 1906. Pentru a înlesni accesul turiștilor către Mamaia, între gara Constanța și stațiune se montează o linie de cale ferată pe traseul ocupat astăzi de Bulevardul Mamaia. Aceasta cale ferată a dispărut prin anii 1960. (Sursa: Wikipedia) 

Iată mai jos câteva imagini din Mamaia anilor 1910, 1920 şi 1930. Clikc pe GALERIA FOTO pentru mai multe imagini. 

Cei interesaţi de istorie, fotografii vechi, documente, pot accesa pagina de Facebook Photo Historia. Un român a colecţionat de-a lungul timpului  o serie de documente, fotografii, istorii, pe care le împărtăşeşte cu prietenii şi cu cei interesaţi de aceste subiecte. 

Sursa foto: Photo Historia via Facebook 

CITEŞTE ŞI Cum arăta litoralul românesc pe vremea lui Ceauşescu. GALERIE FOTO

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...