Cum au întâmpinat grecii vestea acordului cu creditorii: un amestec de uşurare şi multă furie

Grecii au întâmpinat vestea ajungerii, luni, la un acord cu creditorii cu un amestec de uşurare şi multă furie, îndreptată mai ales împotriva Germaniei, după ce a devenit clar că ţara lor va fi nevoită să suporte şi mai multă austeritate, care ar putea fractura guvernul şi declanşa reacţii de respingere, notează Reuters.
Economica.net - lun, 13 iul. 2015, 12:48
Cum au întâmpinat grecii vestea acordului cu creditorii: un amestec de uşurare şi multă furie

Prim-ministrul Alexis Tsipras va reveni la Atena pentru a câştiga sprijin în favoarea unui acord care a sfârşit prin a fi mai dur decât propunerile pe care grecii le-au respins cu o majoritate categorică la referendumul din 5 iulie. Pe Tsipras îl aşteaptă zile în care va trebui să aplaneze disensiunile din propriul partid, Syriza, probabil prin excluderea unor radicali, şi să preseze pentru adoptarea legilor de reformă în parlament.

După vestea privind acordul, pe lângă titlurile dimineţii, din cotidienele elene nu au lipsit referiri la Al Doilea Război Mondial, acestea făcând front comun împotriva a ceea ce consideră a fi încercările Berlinului de a umili Grecia pentru a o pedepsi pentru rezistenţa ei la o nouă serie de tăieri.

Grecii au reacţionat vehement în special la propunerea ministrului german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, de ieşire temporară a Greciei din zona euro, pe care mulţi o vedeau similară cu o expulzare pe ascuns. ‘Grecia la Auschwitz, Schaeuble vrea un holocaust în Europa’, a scris cotidianul Demokratia.

De altfel, ocupaţia germană din timpul războiului a devenit o temă foarte prezentă în lunile de negocieri tot mai dificile între Atena şi creditorii internaţionali. Preşedintele legislativului elen a cerut, la un moment dat, despăgubiri de război din partea Berlinului şi a înfiinţat o comisie care să calculeze valoarea actuală a unui împrumut pe care Grecia a fost forţată să-l acorde Germaniei în timpul ocupaţiei.

‘Scufundaţi ţara, ordonă Wolfgang Schaeuble’, a titrat cotidianul de stânga Efimerida Ton Syntakton. ‘Germanii se întorc, nu cu forţa tancurilor lor, ci cu puterea economiei lor. Vor să-şi impună politicile asupra guvernelor unei Europe presupus unite. Răzbunătorul domn Schaeuble şi-a dezvăluit planul pentru o ieşire pe cinci ani a Greciei din zona euro’, a comentat publicaţia citată.

În cursul serii, în centrul Atenei se vor aduna protestatari împotriva acordului cu creditorii, iar, în plus, radicalii din Syriza se pregătesc de luptă. ‘După 17 ore de negocieri, liderii zonei euro au încheiat un acord care este umilitor pentru Grecia şi poporul său. Este un nou plan de salvare mai dur care reinstalează troica şi menţine ţara într-un statut de colonie datornică sub o custodie a UE condusă de Germania’, a reacţionat aripa radicală de stânga, într-un comunicat postat pe pagina sa de internet.

‘Poporul grec nu trebuie să devină dezamăgit, dimpotrivă, trebuie să-şi păstreze încăpăţânarea, aşa cum a făcut-o la referendum şi la protestele de pe tot cuprinsul ţării pentru un ‘Nu’ până la capăt. Un ‘Nu’ pentru a lupta cu planul de salvare, cu neoliberalismul şi cu austeritatea care sunt instituţionalizate în zona euro’, mai spun radicalii din Syriza.

Te-ar mai putea interesa și
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi plătească facturile, iar companiile au menţinut investiţiile......
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...