Cum îți protejezi pensia în vremea COVID 19. Fondurile private scad, dar nu toate la fel de mult. Mutarea care face diferența

Cei peste 7 milioane de români care cotizează la fondurile private de pensii își văd diminuate, în contextul crizei Coronavirus, acumulările din cont. Nu este neapărat un motiv de îngrijorare, având în vedere ca aceste plasamente sunt pe temen lung, însă o decizie luată acum poate face diferența peste 15-20 de ani, când majoritatea celor care au început să cotizeze în 2008, la debutul sistemului, vor intra la plată.
Economica.net - D, 10 mai 2020, 05:54
Cum îți protejezi pensia în vremea COVID 19. Fondurile private scad, dar nu toate  la fel de mult. Mutarea care face diferența

În România există opt fonduri private de pensii la care cotizează obligatoriu toți românii de peste 35 de ani, începând cu anul 2008. Opțional, în acest sistem s-au putut înscrie și cei a căror vârsta a fost peste 35 de ani în momentul lansării sistemului. În total, există peste 7 milioane de conturi deschise în aceste fonduri private. O parte din cotizațiile angajaților pentru asigurările sociale merge, automat, către aceste fonduri. Deosebirea între pilonul I, adică pensiile de stat, și pilonul II, adică pesnsiile private obligatorii, este că în al doilea caz banii cotizați sunt plasați în active. Majoritatea banilor merg spre titluri de stat, iar circa 20-25% se duc în acțiuni cotate la Bursă. Restul sunt plasamente în depozite bancare, obligațiuni municipale sau obligațiuni emise de companii private.

În contextul crizei provocate de pandemia de Coronavirus, valoarea plsamanetelor în acțiuni a scăzut masiv, ceea ce a condus, firesc, la o scădere a deținerilor din conturile de pensii de pilon II.

Despre motive de îngrijorare și evoluția activelor din conturile de pensii puteți citi AICI


Totuși, nu toate fondurile de pensii au avut aceeași evoluție în ultimele luni. Cu mențiunea că, la începutul perioadei de cotizare, adică în 2008, valoarea unei unități de fond a fost de 10 lei, indiferent de administrator, vă prezentăm mai jos valoarea unității de fond pentru toți cei 8 admnistratori rămași în piață. Precizăm că suma acumulată în contul fiecărui român se calculează prin înmulțire numărului de unități de fond deținute cu valoarea unității de fond. Valoarea unității de fond poate fi verificată oricând la această adresă a ASF. 


Valoarea unităților de fond la finalul lui aprilie:

Aegon Pensii (fondul Vital) – 23,121508 lei
– Allianz-Tiriac Pensii (AZT Viitorul Tau) – 22,799373 lei
– BRD Pensii (BRD) – 21,061063 lei
– NN Pensii (NN) – 24,827600 lei
– Generali Pensii (Aripi) – 24,248630 lei
– Metropolitan Life Pensii (Metropolitan Pensii) – 25,379930 lei
– BCR Pensii (BCR) – 24,815092 lei


Mutarea care poate face diferența

Așadar, performanțele administratorilor de fonduri sunt diferite, iar într-o perioadă în care oscilațiile de randament sunt mari, mutarea de la un fond la altul poate face diferența. Legea permite mutarea contului către alt administrator.

O spun chiar cei de la Asociația pentru Pensii Administarate Privat din România (APAPR): „

Va puteti transfera de la un fond de pensie privata la altul extrem de usor. Primul pas este semnarea actului de aderare la noul fond. Documentatia trebuie ceruta direct la administrator, care o poate trimite prin posta. Persoanele care locuiesc in Bucuresti pot merge direct la sediul administratorului pentru semnarea actelor. Urmatorul pas este notificarea actualului administrator. Formularul poate fi obtinut de pe site-ul ASF. Ulterior, are loc transferul disponibilitatilor banesti ale clientului de la un fond la altul. Suma transferata este egala cu valoarea la zi a unitatilor de fond detinute de vechiul fond, care se converteste ulterior la unitatile noului fond, tinand cont de valoarea la zi a acestora. Odata finalizata procedura, veti primi prin posta o informare privind transferul.”.

Pentru a vedea dacă e cazul să faceți această mutare, e bine să urmăriți evoluția valorii unității de fond AICI. Oricum , fondul unde cotizați trebuie să vă informeze periodic în legătură cu evoluția contului.


 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Cum ar trebui să arate lămâile și portocalele ca să merite să le cumpărăm din magazin. Declarație interesantă a șefului ANPC, nimeni nu s-ar fi gândit
Cum ar trebui să arate lămâile și portocalele ca să merite să le cumpărăm din magazin. Declarație interesantă a ...
Paul Anghel, director general în Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia că lǎmâile sub 45......
“Nu mai e nevoie de creșteri de taxe”, ne liniștește un cunoscut economist, consilier al lui Bolojan
“Nu mai e nevoie de creșteri de taxe”, ne liniștește un cunoscut economist, consilier al lui Bolojan
Economistul Ionuţ Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ne uităm pe ...
Nicuşor Dan: Preşedintele recâştigă dreptul de a sesiza CCR pe o lege, chiar şi după ce a fost reexaminată de Parlament
Nicuşor Dan: Preşedintele recâştigă dreptul de a sesiza CCR pe o lege, chiar şi după ce a fost reexaminată de Parlament
Preşedintele României are dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi ...
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
Primarul general Ciprian Ciucu consideră că ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, pentru că principalul său ...