Cum merg lucrările la cel mai mare parc fotovoltaic aflat în construcție acum în România VIDEO

Dezvoltatorul israelian Nofar Energy, care construiește acum cel mai mare parc fotovoltaic din România, la Corbii Mari, a postat pe rețelele sociale un clip video cu șantierul parcului care ar urma să fie finalizat anul viitor
Mihai Nicuţ - J, 11 dec. 2025, 22:05
Cum merg lucrările la cel mai mare parc fotovoltaic aflat în construcție acum în România VIDEO

Iată ce a scris compania pe Linkedin acum câteva zile:

“Promisiunile devin realitate – un proiect solar uriaș este în curs de construcție în România – Corbii Marri, 282 MW.
Al cincilea nostru proiect care se alătură unui portofoliu de aproximativ 1 GW în România!”

Iată și un material video postat cu stadiul lucrărilor:

Când va fi finalizat, acesta va fi cel mai mare parc fotovoltaic “dintr-o bucată” din România, din datele noastre, în condițiile în care proiecte mai mari au un orizont de punere în operare mai îndelungat. Datele de pe site-ul Nofar arată că parcul de la Corbii Mari ar urma să fie conectat la rețea în anul 2026.

La finalul lunii trecute, BERD a acordat un pachet de finanțare în valoare de 192 de milioane de euro pentru finanțarea centralelor solare Slobozia, Corbii Mari și Iepurești II. Centralele, cu o capacitate totală de 531 MW, vor genera 676 GWh de energie regenerabilă pe an, s-a anunțat atunci.

În decembrie 2023, Nofar a cumpărat un proiect de parc fotovoltaic, de la dezvoltatorul imobiliar Portland Trust în localitatea Corbii Mari din Dâmbivița. Terenul se întinde pe o suprafață de 290 de hectare.

“Proiectul de la Corbii Mari a fost aprobat în 2023 și începând cu 2024 va injecta 362 GWh pe an energie regenerabilă în rețeaua electrică. Acest proiect va putea furniza energie pentru aproximativ 160.000 de gospodării și va reduce amprenta de carbon cu peste 200.000 de tone, fiind un pilon extrem de important pentru strategia României de reducere a emisiilor de carbon și de securizare a producției de energie verde care se dorește să ajungă la 30% din totalul producției interne până în 2030”, spunea atunci comunicatul emis de Portland Trust.

Cel mai mare parc fotovoltaic operațional este cel de Rătești, Argeș, al israelienilor de la Econergy, care are 155 MW putere instalată, dar acest record va fi cu siguranță doborât lunile următoare, fiind în execuție parcuri cu dimensiuni mai mari. El a fost dezvoltat de Econergy împeună cu Nofar.

Cel mai mare proiect, atât din România, cât și din Europa, este Dama Solar din județul Arad, de 1.040 MW, dezvoltat de Rezolv Energy.

Potrivit ultimelor date ale ANRE, puterea instalată la care s-a ajuns acum în centralele fotovoltaice dispecerizabile este de 3.145 MW, solarul devenind recent a doua sursă de energie electrică a României în termeni de putere instalată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Maia Sandu anunţă „curăţenie generală” în instituțiile publice din Republica Moldova
Maia Sandu anunţă „curăţenie generală” în instituțiile publice din Republica Moldova
Recentele cazuri de abuzuri semnalate în instituţiile publice au afectat încrederea cetăţenilor, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu,......
Furtună România – DEER anunţă că 27.283 de consumatori din 65 de localităţi erau fără energie electrică, miercuri, la ora 10
Furtună România – DEER anunţă că 27.283 de consumatori din 65 de localităţi erau fără energie electrică, ...
Un număr de 27.283 de consumatori din 65 de localităţi din aria de operare a societăţii Distribuţie Energie Electrică ...
Cum se pregăteşte Irlanda pentru preluarea preşedinţiei UE
Cum se pregăteşte Irlanda pentru preluarea preşedinţiei UE
Irlanda preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE) în perioada 1 iulie - 31 decembrie, cu o agendă ...
Trump a obţinut 1,2 miliarde de dolari din criptomonede, în 2025
Trump a obţinut 1,2 miliarde de dolari din criptomonede, în 2025
Oficiul pentru Etica Guvernamentală (OGE) din Statele Unite a publicat marţi documente din care reiese că preşedintele ...