Cum poţi face România şah-mat în 3 mutări sau cum să ne dăm singuri lovitura de stat

Săptămâna trecută, am asistat cu consternare la interpretările de noaptea minţii referitoare la transpunerea în legislaţia naţională a reglementărilor din Uniunea Europeană privind înfiinţarea Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială. Nu doar băgători de seamă cu pretenţii de formatori de opinie, dar şi oameni politici au catalogat faptul drept lovitură de stat, fără să-şi dea seama de imensul ridicol şi abisul de ignoranţă în care se scufundă de vreme ce în 24 de state membre au avut loc astfel de „lovituri de stat", se vede treaba că pe tăcute.
Daniel Oanţă - vin, 07 aug. 2015, 11:53

În epoca Internetului erau necesare circa 30 de secunde, două click-uri de mouse şi un minim respect de sine să nu te faci de râs şi să vezi cu ce se mânâncă Comitetul European pentru Risc Sistemic, de ce a fost el înfiinţat, care-i sunt atribuţiile, şi instituţiile corespondente la nivel naţional. El încearcă să vegheze ca dezastrul reprezentat de criza financiară recentă să nu se mai repete, să evite contagiunea în cazul materializării de riscuri. În primă fază, mi-a venit în gând o intervenţie a poetului Adrian Păunescu în Parlamentul României ce mi s-a părut cea mai blândă interpretare a situaţiei: „C-aşa e soarta boului, viţel adult, să stea la poarta noului, puţin mai mult”.

Acest puţin mai mult se prelungeşte însă nepermis căci mai sunt şi astăzi indivizi care o ţin înainte cu tâmpenia pe principiul prostiei-fuduliei, întotdeauna în tandem. Pe acelaşi model inept, iar am văzut media autohtonă preluând fără nici un pic de jenă intelectuală teorii naive ale conspiraţiei cu FMI, Comisia Europeană care nu ne lasă să ne dezvoltăm şi care, pe cale de consecinţă, ne dau şi ele lovituri de stat. Tot felul de analfabeţi funcţionali sunt maeştri ai macroeconomiei şi sunt gata să-ţi explice ore în şir cît de bine e să ai deficit (ăstora ar trebui să le iei zilnic banii de buzunar şi să-i trimiţi să se-mprumute pe unde-or şti să nu moară de foame, să vadă în ce constă de fapt, traiul pe datorie). Într-un fel de acelaşi tratament ar trebui să beneficieze şi membrii găştii de liberschimbişti reuniţi în jurul unui bloger-analist extrem de vocal din 2008 încoace, dacă tot sunt aşa de siguri că piaţa alocă cel mai raţional resursele.

Să revenim însă la aberaţia potrivit căreia BNR, FMI, CE adică toţi care încearcă să păstreze mersul economiei în sfera raţionalului într-o ţară care prin eforturi mari a ajuns să stea bine pe linia de plutire cu indicatori macro excelenti, dau lovituri de stat şi nu ne lasă să ne dezvoltăm. Să ne liniştim, zic…Noi nu avem nevoie să vină cineva de aiurea să ne-nfunde. Avem oamenii noştri, cum se spune. De la începutul anului 2015, adică fix de când am fost lăsaţi de capul nostru în sensul deraierii acordurilor cu FMI şi CE, au avut loc 3 mutări care, dacă s-ar fi materializat în legi ar fi făcut ţara şah-mat. Cu precizarea că la originea acestora nu este altceva decât acelaşi amestec exploziv de superficialitate, hazard moral şi iresponsabilitate pe care-l regăseşti atunci când ideile proaste dar cu priză la public sunt promovate, încurajate şi susţinute de clasa politică ca să se mai aleagă o dată.

În nici un an de zile, cele 3 mutări ar fi costat România doar ca efecte de primă rundă un total minim de 13 miliarde de euro care, într-un fel sau altul, s-ar fi regăsit în costuri publice.

Prima mutare are legătură cu mult discutata criză a francilor elveţieni care, în concepţia unora trebuie încă să producă daune prin lege stabilităţii macroeconomice şi financiare, adică tuturor. Dacă proiectul de lege propus iniţial, de conversie a creditelor la curs istoric, şi susţinut cu cerbicie de o doamnă economist-politician în aplauzele unu domn avocat, s-ar fi adoptat, doar la o primă evaluare ne-ar fi zburat din buzunare 4 miliarde de euro. Bani. Nu mai discutăm acum despre suita catastrofală de efecte de runda a doua, care ar fi intervenit dacă de acelaşi tratament s-ar fi bucurat şi debitorii în euro. Aceste sume s-ar fi regăsit într-un fel sau altul în costuri bugetare fie pe calea proceselor împotriva statului român de către bănci cărora li s-sr fi indus pierderi prin lege, fie (şi, sau) prin despăgubirile acordate deponenţilor dacă această iniţiativă legislativă dementă s-ar fi transformat în realitate. Greu de imaginat restul consecinţelor, de la blocarea cvasidefinitivă a creditării, pierderi de locuri de muncă criză financiară în adevăratul înţeles al cuvântului, nu ce bălmăjesc pe la televizor analiştii de ocazie. Un efect de aceeaşi natură ar avea şi altă iniţiativă legislativă inspirată de prin Florida al aşa-zisului cavaler al dreptăţii împotriva băncilor, arhanghelul avocat al favorizării debitorilor împotriva creditorilor, dl Gheorghe Piperea (cel cu darea in plata a casei). 

A doua mutare prin care aceşti promotori ai haosului care găsesc ecou nu doar la televizor ci şi în sfera oamenilor politici, deci cu putere de a da legi, se referă la clauzele abuzive din contractele bancare. Şi în acest caz, promotorii interpretării la grămadă a oricărei clauze ca abuzivă numai întru satisfacerea clienţilor avocaţilor sau a setei de putere a politicienilor, pot produce daune imense tuturor contribuabililor, unii dintre ei, săracii, care nu au avut nici un contact cu vreo bancă. Cât? Alte 5 miliarde de euro. Din nou doar efecte de runda întâi.

A treia mutare ar fi adoptarea legii Codului Fiscal în varianta votată iniţial în unanimitate de către Parlament, cu sfidarea bunului simţ economic şi fără grija zilei de mâine pe considerentul după noi potopul, doar să ne vedem la butoane. Şi aici avem de-a face cu acelaşi amestec de superficialitate, lipsă de bun simţ economic şi dovadă de miopie de care dau dovadă politicienii în apropierea alegerilor. Spre deosebire de analiştii ce fac eforturi demne de o cauză mai bună, după părerea mea, de a fundamenta ştiinţific, dar împotriva bunului simţ, faptul că orice relaxare fiscală este bună pentru că au citit ei undeva, eu cred că ne aflăm în faţa unui meschin calcul politic. Pe scurt, înaintea anului electoral, stânga (cu ghilimele de rigoare) a vrut să ia faţa dreptei (cu aceleaşi gilimele) propunând o asemenea relaxare fiscală cum nu s-a mai văzut.

Dovada peremptorie că aşa stau lucrurile stă scrisă în istoria recentă. S-a petrecut imediat după deraierea acordurilor cu instituţiilor finainciare internaţionale şi europene, a fost urmată de o contraofertă făcută pe genunchi de opoziţie şi a continuat cu iresponsabilitatea veselă a unanimităţii. Argumentele de ce o asemenea mutare este nu doar inutilă, dar şi extrem de riscantă, au fost prezentate cu grafice şi date să priceapă oricine doreşte să o facă.

Mă gândeam că dacă nici măcar astea n-au fost de-ajuns, măcar respectarea semnăturii României pe tratate cu Uniunea Europeană să conteze. Sau şi acelea au fost scrise cu litere prea mici sau nu au fost citite cu atenţie? Or fi şi acelea cu clauze abuzive şi trebuie angajat Piperea…Cert este că după toate evaluările şi cele ale Consiliului Fiscal şi cele ala BNR şi cele ale FMI, golul de venitur bugetare imediat, efect de runda 1, este estimat la 17 miliarde de lei (deci alte 4 miliarde de euro).

Trecerea sumară în revistă a acestor evenimente cu potenţial devastator şi cu sume calculate de specialişti asupra economiei româneşti şi în consecinţă, asupra noastră a tuturor, nu am făcut-o de florile mărului. Ci pentru a se înţelege costurile cât se poate de concrete care se ascund în spatele unor proiecte aparent binevoitoare, dar pentru care iniţiatorii nu plătesc niciodată cu adevărat ci înmânează nota de plată tuturor contribuabililor mai devreme sau mai tărziu: 13 miliarde de euro. Adică, după ce am împrumutat 19 miliarde de euro, rambursaţi în 8 ani pentru a fi capabili să rezistăm cu daune cât mai mici la o criză financiară cum nu s-a mai văzut, am realizat o consolidare fiscală excepţională, cu costuri enorme, am fi în stare să ne provocăm singuri pierderi de 13 miliarde de euro, legiferând prostii născute din lăcomia unora pentru bani şi voturi? Să sperăm că nu.

Oare, după înşirarea acestor riscuri se va înţelege probabil la ce foloseşte cu adevărat Comitetul Naţional de Supraveghere Macroprudenţial, unde datorită datelor de care dispune, Banca Naţională este parte? Sunt acolo multe atribuţii dar sunt sigur că sună prea sofisticat. Aşa că parafrazez – Atenţie, nu vă daţi singuri lovitura de stat!

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României.

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR şi nici al economica.net

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Turcia vrea să majoreze capitalul băncilor de stat cu 3,8 miliarde de dolari
Turcia vrea să majoreze capitalul băncilor de stat cu 3,8 miliarde de dolari
Turcia intenţionează să injecteze 51,5 miliarde de lire (3,8 miliarde de dolari) în băncile de stat, pentru a se asigura ...
Cristian Secoșan va fi noul director general al Delgaz Grid, divizia de rețele a E.On din România, de la 1 aprilie
Cristian Secoșan va fi noul director general al Delgaz Grid, divizia de rețele a E.On din România, de la 1 aprilie
De la începutul lunii aprilie, Cristian Secoșan va prelua rolul de director general al Delgaz Grid și pe cel de director ...
România are economia cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est în e-commerce – studiu
România are economia cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est în e-commerce – studiu
România are economia cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est (CEE) în e-commerce, iar românii se ...