Cum s-a ratat startul unui proiect de ţară. Consecinţe.

„Dolce far niente. Procesul de aderare la zona euro este unul normat. Este reglementat, are procedură cum se spune, cu subproceduri şi etape, dintre care cea mai cunoscută este intrarea în ERM II, de exemplu. Odată ce nu le fixăm, cu un calendar precis, pur şi simplu data ţintă se transformă dintr-un obiectiv ambiţios într-unul nerealist, fără niciun efort suplimentar. Trebuie să nu facem nimic circa 6-8 luni. Putem."
Daniel Oanţă - mar, 03 nov. 2015, 13:00

Aceasta era prima dintre cele 10 variante de evitare ale eurozonei pe care le enunţam într-un articol publicat în luna iulie a acestui an şi, iată că „s-a optat” pentru ea, căci a devenit tehnic imposibil ca angajamentul asumat de către guvern în raportul de convergenţă ca România să adere la euro în anul 2019 să mai poată fi îndeplinit. Ca atare, tot ce-ar mai fi acum de făcut, din punct de vedere formal, este să anunţăm Comisia Europeană că amânăm sine-die această decizie. Fapt extrem de regretabil, pentru că el dovedeşte că angajamentul nu a fost unul serios. A fost doar un exerciţiu de imagine evident ratat, din cauză că n-a fost urmat nici de o foaie de parcurs, nici de alte acţiuni concrete care să dea consistenţă proiectului.

Nu aceasta este însă, în opinia mea, cea mai nefericită consecinţă, ci abandonarea într-un mod destul de lejer a dezbaterii unui proiect de ţară care putea oferi coeziune politicilor economice. Nu strică o recapitulare. În mod evident, angajamentul guvernamental survenit la începutul acestui an a avut la bază îndeplinirea tuturor criteriilor nominale pentru adoptarea euro, la care se adaugă încadrarea în 10 din 11 parametrii din tabloului de bord pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice. Excelenta situaţie macroeconomică relevată de aceşti indicatori justifică, fără doar şi poate, includerea în raportul către CE a unei date fie ea chiar foarte ambiţioasă. Logica spunea că tot ce trebuia făcut în continuare era să se consolideze această bună situaţie economică, concomitent cu reluarea reformelor structurale astfel încât la convergenţa nominală să se adauge progrese privind convergenţa reală. În acest fel, nu numai că se asigură îndeplinirea unei obligaţii de stat membru al Uniunii Europene dar, chiar mai important, se poate pune la punct un plan de ţară care să supravieţuiască ciclurilor electorale.

Anunţul a venit însă într-un moment în care criza grecească atinsese apogeul şi nu puţini puneau şi pun situaţia dramatică a Greciei pe seama faptului că a adoptat moneda unică, fără „să fie pregătită” cu minimalizarea realităţii că acolo s-au falsificat criterii de admitere. A pornit imediat o dezbatere publică pe temă, concentrată pe cât de nepregătiţi suntem, în realitate, şi noi să intrăm noi în clubul euro, cât şi membrii ei să ne primească.

Comparaţia cu Grecia a fost utilizată aproape de fiecare dată. Dezbaterea, extrem de utilă alminteri, nu s-a concentrat însă, în opinia mea, pe convergenţa nominală și convergenţa reală, ci mult mai degrabă pe convergenţa nominală versus convergenţa reală. Tipicul dezbaterii a fost mereu acelaşi: prezentarea îndeplinirii criteriilor nominale şi a bunei situaţii macroeconomice urmată de argumente puternice (şi reale) pentru a demonstra insuficienta convergenţă reală. Dacă la aceasta se adaugă critica zonei euro ca uniune monetară neoptimă, avem toate argumentele pentru a cumpăni bine oportunitatea fixării unei date de adoptare a monedei unice. Şi este esenţial ca opinia publică să înţeleagă că adoptarea euro nu este o simplă schimbare de bancnote. Deficitul de analiză n-ar trebui însă să conducă prin exces de analiză la torpilarea unui obiectiv care în sine este de natură să dea coerenţă politicilor sau să definească un proiect de ţară pentru România.

Este bine să cunoaştem cât mai exact riscurile ce însoţesc renunţarea la politica monetară, dar cred că este la fel de contraproductiv să le exacerbăm până la a induce în opinia publică ideea că adoptarea euro ar fi o nenorocire…Pentru că, revenind la cunoscutele criterii de convergenţă nominală privind limitele ce trebuie respectate în ceeea ce priveşte deficitul bugetar, datoria publică, dobânda la împrumuturile pe termen lung, inflaţia, este evident că acele limite, prin ele însele, obligă statul la disciplină fiscală şi politici prudente. Susţin prin aceasta că rolul de ancoră jucat de aceste criterii, necesare dar nu suficiente pentru adoptarea euro, este chiar mai important decât scopul pentru care ele trebuie îndeplinite, respectiv accesul în eurozonă.

Ar trebui să se repete de câte ori se iveşte ocazia cât de mare şi important este succesul obţinut de România prin îndeplinirea acestor criterii, să se reamintească cu ce costuri enorme s-a realizat aceasta şi de ce este crucial să fie prezervat acest succes, mai ales în urma ultimelor evoluţii ale legislaţiei fiscale.

Majorarea deficitului bugetar până sau peste limita maximală cu impulsionarea nenecesară a consumului, trecerea extrem de probabilă de la un proces benefic de reducere a datoriei publice, la creşterea acesteia, ca efecte ale noului Cod Fiscal, nu sunt doar consecinţe ale apropierii anului electoral. După părerea mea, ele sunt şi consecinţa lipsei unui plan de ţară aşa cum adoptarea euro ar putea să fie. Cum însă aceasta este atât de controversată şi prezentată mai degrabă ca un enorm risc decât ca un beneficiu, guvernul se poate descotorosi lejer de această ultimă piedică.

Dovadă că aşa stau lucrurile este că atât modificările din Codul Fiscal, cât şi creşterea cheltuielilor publice cu personalul bugetar se fac „cu derogare” atât de la tratatul semnat cu UE privind deficitul structural, cât şi, pe plan intern, cu încălcarea prevederilor autohtone privind prudenţa în materie de politică fiscală. Abdicarea de la principiile responsabilităţii fiscale, de la principiul potrivit căruia politica fiscală trebuie să fie anticiclică riscă recrearea condiţiilor de dinaintea crizei financiare.

Dacă nimeni nu-şi doreşte cu adevărat să repete experienţe dramatice şi să irosească câştigurile în materie de macrostabilitate şi creştere economică sustenabilă obţinute cu atâtea sacrficii, repunerea pe tapet a adoptării euro ca plan de ţară îmi pare o bună strategie. Cu condiţia ca de această dată să fie prezentată de o manieră constructivă. Alminteri, o să ne alegem doar cu o excepţională cunoaştere a potenţialelor riscuri ale unei aderări improbabile la zona euro, în timp ce ne vom confrunta de-adevăratelea, mult mai devreme, cu costurile majore ale politicii noastre economice, originală şi independentă.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României.

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR şi nici al Economica.net

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă pe piața de energie? Petrom, unul dintre marii producători ai țării, cumpără agresiv electricitate pentru anul următor
Ce se întâmplă pe piața de energie? Petrom, unul dintre marii producători ai țării, cumpără agresiv electricitate ...
Petrom, unul dintre producătorii semnificativi de energie electrică ai țării, este în ultimul timp în poziția de cumpărător de energie electrică, cu livrare în viitor, potrivit datelor de......
Șeful Daimler despre Mercedes-Benz EQS, fratele electric al S-Klasse: Segmentul de top promite cea mai bună marjă de profit
Șeful Daimler despre Mercedes-Benz EQS, fratele electric al S-Klasse: Segmentul de top promite cea mai bună marjă de profit
Ola Kallenius, CEO al grupului german Daimler, consideră că modelul EQS, fratele electric al Clasei S, va aduce profit ...
Stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea şi sosirea în România: ce chestionare trebuie să trimiteţi la Fisc şi de ce contează unde aveţi centrul intereselor vitale
Stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea şi sosirea în România: ce chestionare trebuie să trimiteţi la Fisc şi de ...
Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România trebuie trimis la Fisc de către ...
Iranul denunţă ”terorism nuclear” împotriva unei fabrici de îmbogăţire a uraniului
Iranul denunţă ”terorism nuclear” împotriva unei fabrici de îmbogăţire a uraniului
Şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică din Iran (OIEA), Ali-Akbar Salehi, a descris duminică drept "terorism nuclear" ...