Cum să ai casă și mașină fără să plătești rata un an

La această întrebare ar răspunde practic cea de-a doua inițiativă legislativă care a trecut momentan de Senat, inițiativă prin care se solicită anularea titlului executoriu al contractelor de împrumut încheiate de IFN-uri. Cât timp creditorii s-ar judeca în instanță pentru a putea obține posibilitatea executării silite a unui debitor și a formei în care își poate recupera creanțele poate trece chiar un an de zile. Piața speră că acest proiect nu va deveni lege.
Economica.net - mie, 23 dec. 2015, 22:00
Cum să ai casă și mașină fără să plătești rata un an

Senatul, ca primă Cameră sesizată, a adoptat recent proiectul legislativ privind abrogarea art. 52 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare potrivit căruia „contractele de credit încheiate de o instituţie financiară nebancară, precum şi garanţiile reale şi personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii”.

Prin urmare, aceste contracte şi garanţiile de garantare nu vor mai fi considerate titluri executorii. Conform proiectului va dispărea din lege şi dispoziţia ce stabileşte că garanţiile constituite în favoarea IFN-ului în scopul garantării creditelor, conferă instituţiei prioritate faţă de terţii ale căror creanţe şi garanţii au îndeplinit ulterior condiţiile de publicitate. După același model, a mai existat o inițiativă legislativă care cerea anularea acestui drept și băncilor. Din fericire, el a fost respins de Camera Deputaților.

Ce înseamnă de fapt această abrogare a titlului executoriu deținut de contractele de credit? Nimic altceva decât faptul că, instituția financiară nu se mai poate îndrepta asupra debitorului rău platnic pentru a-și executa garanțiile până când nu obține prin proces posibilitatea de a executa bunurile debitorului. Acest proiect legislativ vizează toate societățile de leasing, precum și IFN-urile care dau împrumuturi de nevoi personale, gen Cetelem sau Provident, și IFN care acordă credite ipotecare, gen Verida Credit. Perioada unui proces de acest gen ar putea ajunge la un an sau chiar mai mult.

Surse oficiale din piața IFN-urilor au comentat acest aspect: “Exista 2 initiative legislative care-și propun să anuleze caracterul executoriu al contractelor semnate cu instituțiile financiare de orice fel, fie ele bănci sau societăți de leasing sau IFN-uri.
Prima propunere referitoare la abrogarea art.120 din OG 99/2006, deși aprobată de Senat, a primit raport negativ din partea Comisiei de Buget Finanțe din Camera Deputaților și urmează să intre pe ordinea de zi a Camerei Deputaților cu propunere de respingere. Aceeași propunere legislativă nu a fost susținută nici de Guvern, acesta motivând că “abrogarea acestei dispoziții ar determina insecuritatea raporturilor juridice, de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice, consacrat de art.1 alin. (5) din Constitutia Romaniei.”

Piața se așteaptă însă ca și acest proiect să fie respins de Cameră așa cum a fost respins și primul proiect care se referea la băncile comerciale.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul german Bosch anunță noi concedieri
Grupul german Bosch anunță noi concedieri
Bosch intenţionează să renunţe la încă 750 de angajaţi în Germania, până la finalul lui 2029, a anunţat joi furnizorul de componente auto, citând condiţiile economice dificile şi......
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Mai mulți membri ai Parlamentului European (EP) au adresat o solicitare oficială Comisiei Europene pentru a evalua dacă ...
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu produs acum un an
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu ...
MOL a repornit cu succes unitatea de distilare a țițeiului AV3 din cadrul Rafinăriei Dunărea, care a fost grav avariată ...
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Majoritatea cetățenilor Uniunii Europene se declară în favoarea unei tranziții accelerate dinspre petrol și gaze către ...