Cum să le creezi cetăţenilor iluzia că sunt mai bogaţi

Iată un exemplu de gest pur populist din partea unei bănci centrale cu probleme de independență față de guvern și de politicieni. În primul rând, trebuie notat că dimensiunea cantitativă a rezervei de aur a Ungariei este infimă, chiar și după standarde central și est-europene, doar 3,1 tone potrivit World Gold Council. Astfel, a fost repatriată o cantitate de aproximativ 100.000 de uncii (aproape trei tone) de metal prețios care, la prețurile și cursurile de schimb actuale, are o valoare de circa 130 de milioane de dolari.

 Prin comparație, rezerva de aur a României are cu 100 de tone mai mult: 103,7 t.   

În al doilea rând, gestul nu are absolut nici un sens economic. Drepturile de proprietate ale Ungariei asupra rezervei sale de aur nu au fost puse nici un moment în discuție. Faptul că Marea Britanie a votat pentru Brexit – proces îndelungat care nici măcar nu a demarat realmente – nu pune câtuși de puțin la îndoială siguranța depozitului de aur al statului ungar de la Londra. Aurul respectiv nu este „ostatic” în Regatul Unit. În aceste condiții, pare că NBH nu a făcut decât să-și creeze costuri inutile de transport, pază și asigurare. 

Asta pentru că gestul este eminamente un mesaj politic transmis electoratului maghiar, în concordanță cu pozițiile regimului Orban din ultimii ani. Practic, prin repatrierea aurului, guvernul reafirmă simbolic suveranitatea Ungariei față de „marea finanță internațională”, una dintre obsesiile recurente ale naționalismului comunist. Budapesta transmite că „ne-am luat aurul înapoi”, de parcă acesta n-ar fi fost tot timpul în posesia deplină a statului ungar și în totală siguranță în custodia londoneză. 

Tocmai de aceea, nu există absolut nici un motiv pentru care repatrierea aurului să ducă la creșterea încrederii investitorilor străini. Ungaria nu devine câtuși de puțin mai bogată sau mai sigură în acest fel.