Cum să vă protejaţi de ofertele early booking înşelătoare ale agenţiilor de turism

O reducere prea mare faţă de cât practică celelalte agenţii de voiaj, dar şi plata integrală a unei excursii care este organizată peste câteva luni sunt câteva din semnalele de alarmă la care turiştii trebuie să fie atenţi.
Economica.net - S, 18 feb. 2017, 08:21
Cum să vă protejaţi de ofertele early booking înşelătoare ale agenţiilor de turism

Un turist trebuie să fie atent când plăteşte toată suma în avans pentru o excursie în care va pleca peste câteva luni, chiar dacă primeşte un discount generos pentru înscrieri timpurii (early booking). E foarte simplu! Dacă vrei să cumperi un frigider, nu dai 2.000 de lei în avans şi îţi primeşti obiectul electrocasnic peste şase luni. La fel funcţionează şi în cazul serviciilor turistice”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI Travel Center-Eurolines.

Acesta explică cum procedează toţi turoperatorii germani: se plăteşte un avans de cel mult 25% şi restul de 75% se achită cel târziu cu 30 de zile înainte de plecarea în călătorie.

“Reducerea de early booking nu este condiţionată de plata integrală a excursiei. În Germania sunt foarte rare cazurile în care agenţia de voiaj îţi cere să plăteşti totul în avans. Este vorba de reduceri substanţiale de preţuri, adică dacă pachetul de servicii turistice costă 1.000 de euro, preţul redus este de 700 de euro”, explică Marinof.

Directorul TUI Travel Center-Eurolines atrage atenţia că, ofertele „prea bune pentru a fi refuzate” ascund capcane: „Nu te bucura că alături ţi se oferă o reducere mai mare decât ai obţinut la prima agenţie de voiaj. Verifică cât plăteşti pentru pachetul final de servicii şi mai ales ce cumperi de banii respectivi: câte nopţi de cazare, la ce categorie de hotel şi ce servicii de masa. Pe de altă parte, dacă toate agenţiile de voiaj vând hotelul respectiv cu 100 de euro, nu poate veni o agenţie mica să-l vândă cu 50 de euro. Acolo e un semn de întrebare”.

Cosmin Marinof susţine că, în dorinţa de a atrage clientela, multe agenţii de voiaj oferă reduceri mari, dar ulterior cer în plus bani pentru taxe de aeroport sau alte servicii, preţul excursiei dublându-se.

Reprezentantul TUI spune că este bine să verificăm unde are sediul agenţia de turism ş ice informaţii au apărut pe internet despre aceasta. „Am fost şocat când am auzit că unele persoane s-au dus într-un bloc, la etajul nouă şi au plătit 2.000 de euro ca să plece peste cinci luni în vacanţa mult visată. Ulterior s-au trezit că au dat banii unei agenţii-fantomă”, arată Marinof.

Sfatul acestuia: „Citiţi cu atenţie contractul cu agenţia de turism, verificaţi dacă aceasta are licenţă şi asigurare valabilă în caz de insolvenţă şi nu în ultimul rând obţineţi contractual şi bonul de comandă, în momentul în care aţi făcut rezervarea. Bonul fiscal nu este suficient, acesta fiind doar un rezumat al comenzii”.

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...